Wawel

Binecuvântat e locul în care stă împlântat cu zidurile sale sure Wawelul. Pare căţărat pe un ţanc de munte. Sub pereţi curge largă Wistula. Cu secole în urmă apele, cu siguranţă limpezi, reflectau umbra Wawelului. Wistula e chemată anume parcă să pună în lumină măreţia palatului. Apele au întâlnit aici, la vremea genezei, un prag pe care l-au cioplit cu încăpăţânare de pietrar. Cu toată furia de odinioară, fluviul n-a izbutit să înfrângă pe deplin tăria pietrei şi-a fost nevoit să o ocolească. Albia se încolăceşte, domolită şi neguroasă de tot felul de reziduuri în jurul înălţimii pe care s-a ridicat Wawelul. Cândva era şi o stavilă de apărare. Acolada fluviului a fost şi rămâne o brăţară de briliante a palatului Wawel. Sticlirea, pe timpuri cristalină, acum cărbunoasă, a apelor Wistulei îndulceşte severitatea şi mohoreala zidurilor bătrâne. Wawelul nu are înfăţişarea ştiută a palatelor regale, cele mai multe construcţii de dată mai recentă, înţelegând prin asta un secol, două,cel mult trei. Austeritatea acestuia a fost determinată de nevoi strategice, care au primat asupra celor estetice. Privită din afară, înfăţişarea construcţiei este de fortăreaţă. La exterior puţine ferestre, zid gros de piatră, inexpugnabil altădată pentru bombardamentele duşmane. Lumina pătrundea în înaltele odăi prin ferestrele deschise către curtea interioară, de sub cerdacuri ce tivesc jur împrejur clădirea pe dinăuntru.

Descoperită de la o oarecare depărtare, silueta Wawelului nu dă impresia unui transplant de construcţie, ci a unei creşteri, a unei izbucniri a pietrei subpământene, pe care apoi oamenii au modelat-o. Chiar şi înăuntru nu te izbeşte fastul bine ştiut al curţilor regale. E destulă sobrietate, dar nu răceală. Aceasta o fi fost vreodată, pe la începuturi,dar tapiseriile ce învelesc pereţii, decoraţiunile tavanelor, înfăţişarea sălilor, mobilierul, apărute rând pe rând, cu timpul şi cu succesiunea familiilor domnitoare şi a gustului, au izgonit gheaţa primordială, au dezmorţit aerul, deşi n-au izbutit să-l încălzească prea tare.
Treptat, treptat, după ce curtea regală s-a mutat la Varşovia, unde fastul interior şi exterior se asemăna cu cel de la Versailles, Sans-Souci sau Petrodvoreţ, Wawelul s-a înstrăinat şi mai mult de spiritul unei curţi domnitoare. A devenit un tezaur al istoriei poloneze. Nu întâmplător în catedrala de aici, care reprezintă însă un accent străin şi târzielnic, dorm somnul de veci nu numai regii Poloniei. E drept, rămăşiţele lor pământeşti sunt aşezate în sarcofage de marmură, la lumina zilei. În catacombe îşi duc somnul de veci mari oameni de spirit ai Poloniei, între aceştia un nume legendar şi integrator pentru spiritualitatea poloneză, Adam Mitzkewicz.

Sursa foto: wikimedia.org