Zeci de spectacole în noiembrie, la Ateneu
Dimensiune font:
Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, deschide lista de evenimente a lunii noiembrie la Ateneul din Iaşi, cu un recital dedicat poetului Mihai Eminescu, intitulat „Domnule şi frate Eminescu”. Acesta se va desfăşura mâine după-amiază, de la ora 17.00, la sala mare de spectacole „Radu Beligan”. În aceeaşi seară şi-n aceeaşi sală, de la ora 19.00 va avea loc concertul formaţiei vocal-instrumentală „Floralia” a Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi.
Pe 4 noiembrie, de la ora 17.00, la sala Galeriile de Artă a Ateneului, va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură „Speranţă şi lumină”, a artistei Ioana Ştefaroi. Sâmbătă, 5 noiembrie, începând cu ora 19.00, la sala mare „Radu Beligan”, se va juca premiera spectacolului de teatru „Atenţie, aterizăm!”, în regia lui Daniel Onoae. Piesa va mai avea o reprezentaţie pe 12 noiembrie, de la aceeaşi oră. Proiecţia filmului-documentar „Flotant pe strada Ibrăileanu”, în regia lui Vasile Arhire, va avea loc pe 6 noiembrie, de la ora 19.00, la sala mare „Radu Beligan”.
A doua săptămână din noiembrie
Pe 8 noiembrie, în foaierul Ateneului, vă aşteaptă expoziţia documentară CNSAS „Întâia manifestaţie anticomunistă din România. Bucureşti, 8 noiembrie 1945”, de la ora 18.00, iar de la ora 19.00, la sala mare „Radu Beligan” va avea loc conferinţa pentru educaţie emoţională „Dragostea povestită copiilor”, susţinută de psihoterapeutul Ana Armanu. Pe 11 noiembrie va avea loc concertul de muzică folk al Trupei Spam, cu începere la ora 19.00, iar pe 13 noiembrie se vor juca două spectacole, unul dedicat copiilor - „Mickymaginarium”, Teatro Blu, şi unul dedicat părinţilor „2 ani 8 luni şi 3 zile”, ambele la sala mare „Radu Beligan”, de la ora 11.00 respectiv 19.00.
Teatru şi film
În cea de-a treia săptămână a lunii, la Ateneul din Iaşi se vor proiecta două filme, vor susţine spectacolul „Exprimă-te, ai dreptul”, pe 18 noiembrie, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, şi premiera spectacolului de teatru „Certificatul”, regia Viorel Vârlan, desfăşurat pe 19 noiembrie, de la ora 19.00. Pe 17 noiembrie, de la ora 19.00, va avea loc proiecţia filmului „Demascarea – despre «Fenomenul Piteşti şi lupta studenţilor români împotriva totalitarismului”, regia Nicolae Mărgineanu, iar pe 20 noiembrie, ora 19.00, va fi proiectată comedia „Afacerea Est”, în regia lui Igor Cobileanski.
Nouă evenimente într-o săptămână
Pe 21 noiembrie, de la ora 18.00, va fi proiectat filmul „7 cuvinte”, regia Andrei Negoiţă Zagorodnâi. Radu F. Constantinescu şi muza sa, Ramona Constantinescu, vor fi prezenţi pe 24 noiembrie, ora 18.00, la Ateneul din Iaşi, pentru lansarea unui volum. „Aventurile micului prinţ” se vor afla pe scena sălii mari „Radu Beligan” pe 25 noiembrie, de la ora 10.00. Realizatorul emisiunii „Din dragoste”, Mircea Radu, este pasionat de fotografie şi de scriitură şi va fi prezent la Iaşi pe 25 noiembrie, unde va prezenta publicului atât rezultatul laturii lui de fotograf, cât şi a celei de scriitor. Vernisajul expoziţiei de fotografie „Eu citesc, dar tu?” va avea loc de la ora 18.00, iar lansarea cărţii „Poveşti cu gust”, de la ora 18.30, ambele în foaierul Ateneului.
O zi mai târziu, pe 26 noiembrie, de la ora 19.00, Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, va urca pentru prima dată pe scena Ateneului din Iaşi, pentru a susţine un recital dedicat tot lui Eminescu – „Dor de Eminescu”.
Luna noiembrie se încheie pe 27 noiembrie la Ateneu, cu trei evenimente „de marcă”. De la ora 11.00 se va juca spectacolul pentru copii „Magic castle”; de la ora 17.00 va fi proiectat filmul „Fabrica de scurtmetraje”, la Sala Galerii, iar de la ora 18.00 va avea loc spectacolul de susţinere „1 decembrie, unire, onoare şi patrie”. „Va fi un spectacol organizat în parteneriat cu Jandarmeria Română, cu Ministerul Apărării, cu Muzeul Naţional «Moldova» şi cu Filarmonica Moldova. Va fi un spectacol de susţinere pentru unul dintre ofiţerii jandarmi de la Iaşi. Pe scenă va cânta în premieră muzica armatei şi aşteptăm ca maestrul Bujor Prelipcean să ne dea ok-ul pentru ca şi Cvartetul Voces să fie aici, pe scenă”, a declarat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului din Iaşi. Intrarea la eveniment va fi gratuită.
Larisa LAZĂR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau