Călător prin peşterile Neamţului

Puţini turişti ştiu că Neamţul nu are ca punct de atracţie doar Ceahlăul şi mănăstirile, ci şi două peşteri, care adăpostesc minuni ale naturii * o vizită în peşterile Toşorog şi Munticelu oferă călătorului o experienţă inedită, dezvăluind o lume mai puţin accesibilă, dar plină de surprize * drumul până la cele două minuni ale naturii poate fi o aventură, o provocare greu de dus la bun sfârşit pentru cei mai puţin obişnuiţi cu capriciile naturii * la final, răsplata este dată de spectacolul oferit de stalactitele şi stalagmitele pentru care natura a trudit cu miile de ani

Dacă încă nu aveţi planuri de vacanţă vă sugerăm să aruncaţi o privire peste harta Neamţului. Nu vă opriţi doar la Ceahlău, la Cabana Dochia şi la mănăstirile deja celebre sau la hergheliile care au făcut zona vestită încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Încercaţi să aflaţi ce secrete ascund munţii şi ce minuni sunt departe de ochii oamenilor, dar cunoscute de cei care iubesc natura.
Potrivit manualelor de geografie fizică, în subsol sunt multe cavităţi denumite generic peşteri. Unele au relief carstic propriu şi sunt cunoscute drept peşteri, altele nu. Sunt doar grote, aşa cum este cea a Sfintei Teodora de la Sihla sau “Piatra cu apă” din Ceahlău. „Relieful carstic se formează prin activitatea de erodare şi mai ales dizolvare şi coroziune exercitată de apă asupra rocilor solubile. Peşterile pot fi ascendente, şi atunci sunt calde, sau descendente, cum e cazul peşterii Toşorog şi atunci sunt reci, sau orizontale. Peşterile pot fi active, deci în formare, sau fosile, când nu mai au apă şi procesul de formare s-a încheiat”, a explicat geologul Cristina Costache, de la Centrul de Informare Turistică al Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu“, făcând o scurtă prezentare a peşterilor Toşorog şi Munticelu, singurele din judeţul Neamţ.

Cine a distrus industria zahărului în Moldova

Toşorog este arie protejată
Dintre cele două peşteri din zona Neamţ, cea mai puţin cunoscută, pentru că este periculoasă şi inaccesibilă călătorului de rând, este Toşorog. De altfel, accesul în măruntaiele pământului este interzis fără acceptul Direcţiei Silvice. Toşorog este şi zonă protejată datorită coloniei de lilieci pe cale o adăposteşte şi care este pe cale de dispariţie.
Peştera Toşorog se află în Munţii Hăşmaş, în apropierea limitei de sud-vest a munţilor Ceahlău, la aproximativ 4 kilometri de centrul satului Telec. Ca să vizitaţi acest frumos monument al naturii trebuie să ajungeţi în centrul comunei Bicazu Ardelean, de unde maşina va trebui să urmeze şoseaua principală. În drum spre peşteră puteţi admira clădirile fostei cazarme de grăniceri de la frontiera României cu Imperiul Austro-Ungar, apoi valea pârâului Jidan până la intersecţia cu drumul ce duce pe Ceahlău, pe Valea Bistrei, şi izvoarele minerale de la Toşorog. Peisajele care însoţesc drumul către peşteră fac ca drumeţia spre înălţimi, prin locuri puţin umblate să fie un scop în sine chiar şi pentru cei care nu şi-au propus să se aventureze în adâncimile întunecate ale pământului.
Odată ajunşi în faţa peşterii, cei nepregătiţi au încă timp să se răzgândească mai ales dacă nu au echipamentul potrivit -- cordelină pentru coborâre, cască, lanterne şi în primul rând un însoţitor cu experienţă în speologie. „Prima sala a peşterii este destul de mare, iar deschiderea largă permite pătrunderea luminii. Se trece cu oarecare dificultate în cea de-a doua sală, mult mai îngustă şi mai puţin accesibilă, coborârea fiind îngreunată de umezeală şi mâzga de pe pereţi”, am aflat de la Daniela Popa, unul dintre drumeţii cărora le place aventura. Continuând parcursul prin galeriile subterane, cei care doresc să descopere formaţiunile concreţionare care se găsesc de obicei în peşteri îşi vor opri privirea în colţuri întunecate, spaţii înguste care se pierd în stâncile colţuroase. Dincolo de câteva guri de apă, de stalactite şi stalagmite reduse ca dimensiune, în peşteră e întuneric dens şi o linişte deplină . „Picătura de apă din tavanul peşterilor este încărcată cu dioxid de carbon şi carbonat de calciu. Când este destul de grea o parte din ea se rupe, cade pe podea unde se va forma stalagmita, iar în tavan se depune un inel mic de calcar şi tot aşa până se ajunge la stalactite ce au formă de ţurţure. Pe tavanul peşterilor se mai pot forma draperii atunci când picătura nu curge doar printr-un orificiu, ci printr-o crăpătură. Pe podea se formează stalagmita, iar când este mai mare se formează un dom stalagmitic. Un milimetru de stalactită se formează, în medie, în 10 ani, pentru formarea unei stalactite de un metru e nevoie de 10.000 ani”, a explicat Cristina Costache.

Un an de frământări la Pungeşti

Omul a distrus ceea ce natura a creat în milenii
Mai puţin periculoasă, dar la fel de interesantă este Peştera Munticelu, situată în Rezervaţia Naturală Cheile Şugăului Munticelu, în apropiere de Cheile Bicazului. Cu doar 120 de m lungime, este foarte bogată în speleoteme (stalactite, stalagmite, gururi), dar şi-a pierdut din farmec în urma vizitelor turiştilor certaţi cu bunul simţ. Peştera Munticelu a fost descoperită în anul 1973 de către un grup de copii care se aflau la cules de ghiocei. De la cei mici i-a venit şi numele, mult timp fiind cunoscută drept Peştera Ghiocelul.
În peşteră se ajunge pe sub o arcadă de stâncă, se pătrunde prin ceea ce a mai rămas dintr-o uşă metalică într-o galerie de aproximativ 10 m uşor descendentă, după care se ajunge într-o sală mare lungă de 30 de m, cu o înălţime ce ajunge la 5-6 m, numită şi Sala Minunilor. Acolo în urmă cu câţiva ani existau foarte multe stalagmite lumânare care din păcate au fost distruse. O altă sală este Lacul Stalactitelor, iar la acestea se adaugă o mică galerie numită Galeria Speranţei, unde se crede că peştera continua în adâncime, dar în urma unei alunecări de teren a fost blocată.
„Într-o galerie a peşterii au fost găsite oase de Ursus Spelaeus, o specie care a trăit în perioada ultimei glaciaţiuni, adică în urmă cu 1,6 milioane de ani şi care obişnuia să îşi facă bârlogul în peşteri, unde hiberna”, a mai spus Cristina Costache.
Peştera nu este electrificată şi nu dispune de amenajări care să faciliteze accesul. În prezent, se fac demersuri pentru a putea fi amenajată şi deschisă turiştilor care o vor putea vizita în prezenţa unui ghid.
Niciuna din aceste peşteri nu este amenajată în scop turistic şi ambele au avut de suferit din cauza vizitatorilor care au rupt din stalactite, şi-au scris numele pe pereţii peşterilor şi chiar au făcut focul în adâncuri. Mai protejată a fost Peştera Toşorog pentru că este foarte greu accesibilă. Nici aceasta nu a scăpat de semnăturile unor “importanţi” vizitatori care au considerat necesar să îşi lase urmele pe pereţii unei capodopere a naturii. Chiar şi aşa cele două peşteri sunt extrem de interesante şi merită a fi vizitate atât cât se mai păstrează.
Alina FERENŢ

Peştera Munticelu (Ghiocelu)
Este situată pe versantul stâng al Văii Bicazului, în Masivul Surduc-Munticelu (la extremitatea nordică a Munţilor Hăşmaş), în comuna Bicazu Ardelean. Descoperită în 1973, peştera reprezintă o veche cale subterană a apelor ce se pierdeau din albia pârâului Şugău la traversarea cheilor săpate de acesta în calcarele cretacice. Are o doar o lungime de 120 m, este bogat şi variat concreţionată, tavanul fiind acoperit în întregime cu stalactite tubulare sau conice, iar planşeul prezintă numeroase stalagmite şi coloane. Este accesibilă doar iniţiaţilor!

Peştera Toşorog
Este situată în nord-estul munţilor Hăşmaş, pe Valea Bradului, la 28 de kilometri de Bicaz. Are o lungime de 423 m şi este cea mai lungă peşteră în conglomerate din România. Aflată la 965 m altitudine, s-a dezvoltat în conglomerate cretacice şi are aspectul unui labirint subteran. Peştera este inactivă, iar vizitarea ei se poate face numai pe anumite trasee din cauza posibilelor prăbuşiri şi a dificultăţilor întâmpinate în parcurgerea unor avenuri, tuneluri şi galerii. Accesibilă doar iniţiaţilor!