Excelenţă pentru mediocritate!
Dimensiune font:
Mandatul consilierilor locali ieşeni aleşi în 2012 s-a încheiat de aproape o săptămână. Au fost patru ani agitaţi, cu proiecte controversate şi dispute politice, însă, la final, toţi s-au retras cu sentimentul datoriei împlinite. Realitatea, însă, este cu totul alta. În cele 74 de şedinţe de Consiliu Local, au existat aleşi care nu au catadicsit să deschidă gura pentru a-şi exprima o opinie sau vreo iniţiativă. Mai mult, doar trei consilieri din 27 au bifat aproape toate întâlnirile de plen, în condiţiile în care numărul proiectelor iniţiate deopotrivă de social-democraţi, liberali sau independenţi în aproape 1.500 zile de mandat este unul ruşinos: doar şapte!
Dacă un ieşean ar încerca să evalueze activitatea unui membru al Consiliului Local ar trebui să navigheze într-un labirint birocratic. Pe de o parte, procesele-verbale despre cele petrecute în plenul Consiliului Local sunt postate cu mare întârziere pe site-ul Primăriei Iaşi, pe de altă parte, ele sunt „ascunse” pe un site cu o interfaţă greoaie şi neatractivă pentru utilizatori. Toate aceste dificultăţi nu i-au împiedicat pe reprezentanţii societăţii civile să realizeze o monitorizare a activităţii consilierilor locali din mandatul 2012-2014, o parte dintre concluzii fiind conforme cu etichetele pe care omul de rând le atribuie clasei politice: superficialitate, ipocrizie, indiferenţă. Conform monitorizării realizate de membrii Asociaţiei CIVICA consilierii cu cea mai mare rată a prezenţei la şedinţele Consiliului Local, în perioada iunie 2012 - 12 mai 2016, sunt Victor Bejan, Georgiana Melenciuc, Cătălin Cristian (în prezent, membri ai Partidului Social Democrat), iar consilierii cu ce a mai mică pondere a prezenţei sunt Gabriela Antipa, Sorin Alexandru Trandafirescu şi Ficu Anghel (în prezent, membri ai Partidului Naţional Liberal). Mai exact, consilierii cu cea mai mare rată a prezenţei au lipsit la o singură şedinţă, iar cei cu rata cea mai mare a absenţei, au fost prezenţi doar la jumătate dintre şedinţele Consiliului Local.
Trandafirescu, şeful chiulangiilor liberali
Cap de listă în ceea ce priveşte numărul de absenţe, Sorin Alexandru Trandafirescu, şef de divizie în cadrul CFR Iaşi. Liberalul a bifat doar 30 de şedinţe (22 ordinare şi 8 extraordinare). În condiţiile în care Consiliul Local se reuneşte o măcar dată pe lună, reiese că acesta a tras chiulul doi ani, fără a avea însă remuşcări atunci când a semnat statele de plată. Evident, la o astfel de activitate, numărul proiectele de hotărâre iniţiate nu putea fi substanţial: doar şase. În schimb a punctat la capitolul intervenţii, mai bine decât au făcut-o chiar şi cei prezenţi la aproape toate şedinţele, luând cuvântul la fiecare întâlnire la care a catadicsit să participe. Subiectul abordat cu predilecţie a fost cel referitor la activitatea comisiei urbanism, criticată pentru modul în care a avizat diferite PUZ-uri. Anul acesta a avut o intervenţie privind aprobarea modificării preţului local al energiei termice facturate, reproşând executivului Primăriei faptul că nu s-a reflectat în preţ creşterea eficienţei energetice de 20% garantată. O dovadă a faptului că a înşelat aşteptările celor care l-au trimis în Consiliul Local o constituie faptul că nu a depus niciun raport de activitate pe anul 2015.
Avocatul mut!
Gabriela Antipa, de profesie avocat, a fost aleasă în funcţia de consilier local în iunie 2012 pe listele Uniunii Social – Liberale, din partea PNL. Conform paginii web oficiale a Primăriei Iaşi, în mandatul curent, consilierul local Gabriela Antipa nu a depus niciun raport de activitate cu toate că face parte din Comisia economico-financiară, Comisia de muncă şi protecţie socială, Comisia pentru tineret şi sport, Comisia juridică şi de disciplină, Comisia pentru repartizarea spaţiilor pentru ONG, asociaţii şi partide politice, Comisia de analiză a cererilor de acordare a subvenţiilor de la bugetul de stat pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, conform legii nr. 12/2007, Comisia de contestaţie privind vânzarea spaţiilor cu destinaţie de cabinet, conform OUG nr. 68/2008. A participat la 33 de şedinţe (25 ordinare şi opt extraordinare), semnând, aidoma celorlalţi consilieri liberali, şase proiecte de hotărâre. Timp de patru ani, nu a avut nicio intervenţie în plenul Consiliului Local.
Ficu a avut noroc cu Dangă!
În fine, Anghel Ficu, al treilea în topul chiulangiilor CL, face notă discordantă cu ceilalţi liberali. Pe de o parte a fost prezent la 30 de ordinare şi 11 extraordinare, având 34 de intervenţii, unele chiar pertinente. Ultima dată a cuvântat la sfârşitul lui 2015, când, în contextul dezbaterii pe marginea planului de organizare a Regiei Autonome de Transport Public Iaşi, a cerut o analiză a motivelor pentru care RATP a ajuns în faliment, menţionând că procedura lichidării nu acoperă toate datoriile. Evident, a contestat proiectul de hotărâre privind aprobarea planului de reorganizare a RATP Iaşi. Mai mult decât atât, conform paginii web oficiale a Primăriei Iaşi, în mandatul curent, consilierul local Anghel Ficu a depus un raport de activitate (pentru anul 2015). „În calitate de consilier local, mi-am desfăşurat activitatea în cadrul majorităţii şedinţelor de plen, a celor din comisii şi comisii speciale, cât şi prin întâlniri cu cetăţenii. Împreună cu colegii mei din PNL am acordat audienţe cetăţenilor, ne-am implicat în rezolvarea problemelor acestora în limita ariei de competenţă, iar în anumite cazuri , în urma acestor consultări, am sintetizat o serie de priorităţi pe care le-am supus dezbaterilor prin intermediul liderului de grup, Marius Dangă”, spune acesta.
Rezultate mediocre şi în ceea ce proiectele de hotărâre de Consiliu Local iniţiate de consilierii locali în patru ani de mandat. Ca şi numărul minunilor, au existat doar 7 proiecte semnate de aleşii locali, şase dintre ele aparţinând liberalilor şi independenţilor şi doar unul din partea social-democraţilor. Interesant este faptul că niciunul dintre cele şase proiecte ale PNL nu a trecut de votul plenului Consiliului Local!
Tăcerea e de Aur. Marius Aur!
Firesc, simpla prezenţă la şedinţele de plen nu constituie un argument suficient pentru ca un anume consilier să susţină că s-a achitat de îndatoriri. Au existat multe situaţii în care aleşii locali s-au comportat efectiv ca nişte maşini de votat, pentru a dovedi partidului cât de loiali sunt atunci când o cer interesele de grup. „Deşi prezenţa consilierilor la şedinţele de Consiliu Local este o condiţie preliminară, de care depinde implicarea lor în proiectele Iaşului, prezenţa pasivă nu arată mai mult decât un comportament formal şi respectarea disciplinei de partid. De aceea, am monitorizat de cât de multă iniţiativă şi implicare au dat dovadă consilierii locali, prin calcularea numărul intervenţiilor pe care le-au avut în şedinţe, a numărului de şedinţe în care au intervenit, dar şi a proiectelor de hotărâre iniţiate”, spun reprezentanţii asociaţiei Civica. Astfel, consilierii cu cele mai multe intervenţii în perioada iunie 2012 -12 mai 2016 sunt Marius Sorin Dangă (PNL) cu 173 de intervenţii şi Anca Preda (independent) cu 103 intervenţii, după cum arată procesele verbale încheiate în urma şedinţelor ordinare şi extraordinare de Consiliu Local. La polul opus, consilierii care nu au avut nici o intervenţie în perioada mandatului sunt Gabriela Antipa (PNL) şi Marius Cătălin Aur (PSD). Acesta din urmă nu a iniţiat nici măcar un proiect de hotărâre dincolo de faptul că nu a scos o silabă în şedinţele de plen. În evaluarea consilierilor locali din perspectiva intervenţiilor nu au fost luate în considerare polemicile politice.
Realizarea de căpătâi a urmaşei lui Iacoban: „Am susţinut proiectele oraşului!”
Cei care au monitorizat activitatea Consiliului Local au mai sesizat un aspect. Astfel, chiar dacă Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 prevede obligativitatea publicării de către consilieri a unor rapoarte anuale de activitate, puţini dintre aceştia le redactează. „Atunci când o fac, mulţi nu urmăresc indicatori sau standarde care să evidenţieze în ce fel au reprezentat interesele cetăţenilor şi, astfel, rapoartele întocmite nu sunt direct comparabile între ele”, explică membrii Civica. O dovadă în acest sens sunt cuvintele Georgianei Melenciuc, consilier local validat în 2013 în locul lui Sorin Iacoban, devenit ulterior deputat. „În calitate de consilier local este eminamente firesc să precizez din start că am susţinut şi promovat proiectele oraşului nostru. Faptul că Iaşul se află în topul oraşelor din România în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene nu face altceva decât să mă bucure şi să îmi confirme ideea conform căreia comunitatea nostră este într-o continuă ascensiune şi deschisă spre oportunităţi diverse şi ridicate la standarde europene”, spune aceasta, în raportul de activitate.
„Finit coronat opus!”
Pentru ca ridicolul să fie desăvârşit, la ultima şedinţă a plenului CL, toţi consilierii prezenţi au fost recompensaţi cu diplome de excelenţă pentru activitatea depusă. Cireaşa de pe tort l-a constituit discursul mobilizator al Elenei Rudnic, un consilier care în patru ani a cuvântat de două ori, ultima dată afirmând că „PSD este apropiat de societatea civilă”. „Sunt patru ani, este o perioadă destul de lungă, timp în care oraşul nostru a devenit foarte, foarte frumos, şi mai frumos. Cei care ne vizitează ne aduc numai elogii. Sunt mândră de acest lucru pentru că şi noi am participat, în sensul cel mai bun al cuvântului. Mulţumesc colegilor din PSD care au avut încredere în mine şi care m-au susţinut pentru această funcţie. Mulţumesc domnului viceprimar Chirica care a luat cu mult curaj şi avânt ştafeta, şi a înălţat ştacheta, astfel încât suntem pe culmile cele mai înalte ale dezvoltării oraşului Iaşi”, a spus aceasta. Erica Rudnic s-a mai remarcat când a intrat inutil într-o ceartă cu Anca Preda, pentru a arăta că nu toţi oamenii au „doctorate plagiate”, deşi Preda nici nu făcuse referire la ea. Dan CONSTANTINESCU
Un alt personaj care s-a remarcat la ultima şedinţă de CL este Marius Ostaficiuc, singurul care a pomenit numele primarului suspendat în ultimul plen al legislaturii 2012 – 2016. „Sunt obligat să-i mulţumesc şi domnului Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iaşi ales în 2012. Bineînţeles, îi mulţumesc domnului Nichita pentru ceea ce a făcut bun în acest oraş şi nu-i mulţumesc şi nu-mi face cinste pentru ceea ce nu a făcut bun acestui oraş”, a spus acesta.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau