EXCLUSIV Bombele cu ceas de lângă blocuri
Dimensiune font:
Zeci de nereguli au fost găsite de pompieri în ultimul an la staţiile de carburanţi de pe raza judeţului Iaşi * nepăsarea administratorilor acestor benzinării a fost dovedită de faptul că doar patru nereguli au fost remediate în această perioadă * din totalul de 54 de benzinării din judeţ, aproape jumătate au fost sancţionate cu amenzi şi avertismente * în ultimii cinci ani, doar o treime dintre staţiile de carburanţi deschise pe raza judeţului au solicitat avizul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi * s-a ajuns în această situaţie deoarece, după primirea avizelor de urbanism, administratorilor de benzinării li se „recomandă” să meargă şi după avizele de mediu şi sănătate publică * în zona Palas funcţionează două staţii de alimentare chiar în porţile complexului comercial * benzinarii spun însă că vinovaţi sunt cei care au dat autorizaţii de construcţie pentru spaţiile comerciale din jur
Benzinăriile din judeţul Iaşi nu doar că reprezintă un factor de poluare pentru zonele aglomerate, dar multe nu respectă norme elementare de funcţionare. Controale efectuate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului (ISUJ) Iaşi scot la iveală nepăsarea administratorilor de benzinării faţă de sănătatea şi, de ce nu, siguranţa ieşenilor. În judeţ sunt autorizate 54 de staţii de alimentare cu carburanţi, dintre care aproape jumătate au încasat amenzi în ultimul an, din cauza încălcării normelor de funcţionare. În perioada noiembrie 2014 – noiembrie 2015, ISUJ Iaşi a verificat 21 de staţii de alimentare, aplicând tot atâtea amenzi. „În urma controalelor noastre, în ultimul an am aplicat 21 de sancţiuni, din care 19 avertismente şi două amenzi în cuantum total de 5.500 lei. În total, s-au constatat 42 de nereguli”, au precizat reprezentanţii ISUJ Iaşi.
Mai mult, s-au efectuat 12 activităţi de informare cu personalul staţiilor PECO şi au avut loc 14 exerciţii de evacuare. Numai că, în urma verificărilor, nu s-a rezolvat nimic, recunosc autorităţile de control, tot în baza cifrelor. În urma sancţiunilor, doar patru constatări au fost remediate, lucru care spune multe despre simţul de responsabilitate al celor care administrează benzinăriile din judeţ. Un mare semn de întrebare planează asupra modului în care se dau autorizaţii de construcţie de către primării, fie direct benzinăriilor, fie celor care construiesc în jurul acestora. De multe ori, s-au eliberat autorizaţii în baza unor activităţi de altă natură, practicate anterior pe terenul pe care urma să fie plantată o benzinărie. Mai mult, avizele de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi şi Agenţia pentru Protecţia Muncii (APM) Iaşi par să fie opţionale pentru administratorii benzinăriilor, deoarece legea e destul de permisivă. După ce obţin certificatul de urbanism, administratorii sunt îndrumaţi către celelalte instituţii pentru restul avizelor, cum ar fi DSP Iaşi, APM Iaşi şi ISUJ Iaşi, numai că, lucrurile nu stau chiar aşa.
Două treimi din benzinării nu au autorizaţie de la DSP
Potrivit datelor furnizate de Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi, 54 de benzinării funcţionează legal pe raza judeţului Iaşi. Directorul spune că nu a primit sesizări ce privesc atribuţiile instituţiei pe care o conduce la adresa benzinăriilor din judeţ. În schimb, în procesul de avizare se încadrează doar acele staţii de alimentare care au rezervoare de colectare a gazelor din combustibil. „Noi suntem instituţia care dă avizul final de funcţionare pentru staţiile PECO. Fiecare staţie trebuie să aibă un tanc special în care sunt extrase gazele din combustibil şi care sunt preluate, mai apoi, cu cisterne. Înainte nu exista aşa ceva, iar gazele erau emise în atmosferă, printr-o trapă. Dacă ar fi numai aceste gaze, nu ar muri nimeni, dar în combinaţie cu alte substanţe din atmosferă, pot fi periculoase. După ce dăm avizul, controalele sunt efectuate de Garda de Mediu. Se verifică, totodată, dacă sunt practicate activităţile pentru care s-au dat autorizaţiile”, a spus Bogdan Davideanu, directorul APM Iaşi.
Vezi si Strigăt de disperare al locuitorilor din Tomeşti
Surpriza vine de la DSP Iaşi, unde, de la începutul anului, un singur dosar a fost depus pentru avizare. În total, doar o treime din staţiile de carburanţi din Iaşi au primit avize în ultimii cinci ani. Directorul DSP spune că avizele date de instituţia pe care o reprezintă sunt obligatorii, numai că administratorii trebuie să fie îndrumaţi către instituţia lui şi să nu considere avizul de la sănătate ca fiind opţional. „Din 2010, doar 16 staţii de alimentare au primit avizul nostru, din care cinci, anul acesta. Noi acţionăm în baza ordinului 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei. Staţiile PECO trebuie amplasate în clădiri separate, la distanţa de minimum 15 metri de ferestrele locuinţelor şi se interzice schimbarea destinaţiei funcţionale a unor zone, dacă prin acestea se creează premisa apariţiei de riscuri pentru sănătatea populaţiei din zona locuită”, explică Liviu Stafie, directorul DSP Iaşi.
Zone de risc în Podul de Piatră şi Palas
Benzinăriile care funcţionează în zonele Palas şi Podul de Piatră sunt în atenţia autorităţilor, deoarece îşi desfăşoară activitatea în apropierea unor construcţii aglomerate. Cum s-au dat avizele de la urbanism în aceste zone rămâne un mare mister. Ansamblul Palas este flancat de două benzinării pe strada Sf. Lazăr, care stau la doar câţiva metri de intrările în cel mai mare complex comercial din Iaşi. Zilnic, pe aici trec mii de ieşeni, iar alte sute locuiesc ori muncesc în imediata vecinătate. Reprezentanţii Lukoil spun că nu au emoţii, deoarece funcţionează în acea zonă înainte ca proiectul Palas să ia naştere. „Noi am avut controale tot anul, dar nu au fost găsite probleme de către pompieri. Întrebarea este cum au luat ceilalţi autorizaţie de construcţie în jurul benzinăriei, pentru că noi suntem aici de 14 ani, înainte să existe Palas. Din acest punct de vedere, suntem cu actele în regulă”, au declarat reprezentanţii staţiei Lukoil din strada Sf. Lazăr nr. 36, care se află în imediata vecinătate a mamutului comercial. La limita legii, distanţa dintre această benzinărie şi spaţiile comerciale din zonă este delimitată de lăţimea unei străzi.
Acelaşi poveste şi cu staţia Petrom de pe strada Sf. Lazăr nr. 64-66, unde nu s-a putut lua legătura cu administratorii benzinării pentru un punct de vedere.
Vezi si Scene de groază la Miroslava EXCLUSIV
Alte două benzinării din zona Podul de Piatră respectă la limită normele de funcţionare. Iarna trecută, din cauza poleiului, un tir s-a răsturnat la doar câţiva metri de una dintre benzinăriile din această zonă, la un pas să provoace o tragedie de proporţii.
În alte judeţe, autorităţile locale au luat decizia ca distanţa dintre două staţii de carburanţi să fie cel puţin 500 de metri, de 25 metri faţă de clădiri foarte populate, 40 de metri faţă de căile ferate şi 10 metri faţă de liniile de contact pentru tramvai. La Iaşi, cel puţin în zona Podul de Piatră, nici una din aceste distanţe nu este respectată, mergându-se doar pe principiul prevederilor normelor de igienă şi sănătate publică.
Legea poate fi fentată prin studii de impact
Ordinul nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei reglementează, printre altele, distanţa minimă impusă între o staţie de comercializare a carburanţilor şi un spaţiu locativ, în vederea asigurării unui minimum de confort şi de siguranţă al locatarilor. „Unităţile cu capacitate mică de producţie, comerciale şi de prestări servicii, precum spălătorii auto, ateliere mecanice, tinichigerii, ateliere de tâmplărie etc., care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populaţie prin producerea de zgomot, vibraţii, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc., se amplasează în clădiri separate, la distanţă de minimum 15 m de ferestrele locuinţelor”, se arată în normativ. Această distanţă poate fi însă „ajustată” printr-un studiu de impact asupra sănătăţii, elaborat de instituţii specializate. „Evaluarea impactului asupra stării de sănătate a populaţiei se realizează pentru orice activitate supusă reglementărilor de evaluare a impactului asupra mediului, pe baza raportului de mediu, a planului de amplasament, certificatului de urbanism şi a memoriului tehnic, precum şi pentru alte situaţii specifice gospodăriilor”, se mai arată în lege.
* * *
Din 54 de benzinării funcţionale pe raza judeţului Iaşi, doar 16 sunt autorizate de DSP
* * *
În ultimul an, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi a verificat 21 de benzinării şi dat tot atâtea sancţiuni. Din 42 nereguli constatate, doar patru s-au remediat
* * *
15 METRI
Este distanţa minimă pe care o staţie de carburanţi trebuie să o aibă faţă de ferestrele locuinţelor
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau