INIMAGINABIL-Anticamera morţii de la „Sf. Spiridon”-GALERIE FOTO

Cadrele medicale de la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul „Sf. Spiridon” fac tot ce este posibil ca pacienţii să devină nişte animale maleabile * dezumanizarea la care sunt supuşi bolnavii în această unitate medicală ar trebui să facă obiectul unei anchete a Colegiului Medicilor şi nu numai * actul medical se rezumă la cafele, Facebook, încurajarea bişniţei şi flirturi ieftine pe la colţuri de ambulanţe * bolnavii sunt abandonaţi pe tărgile de pe holuri şi câte jumătate de zi, iar medicii de gardă lucrează pentru bolnavii altor spitale

 Prin pâcla păcătoasă a dimineţii, duh al celor morţi, fum de lumânări şi pământ plouat laolaltă, o mână de oameni conduc pe ultimul drum, un om. Grupul compact este format din nouă babuţe cu ochelari, trei moşnegi şi văduva de 40 de ani. Vasile, care se leagănă cu seninătate nestingherită în faţa lor, în hurducăturile maşinii mortuare, nu a avut mulţi prieteni în viaţă, dar nici noroc. La 41 de ani, firul vieţii i s-a tăiat brusc, în urma unui accident de muncă, după o viaţă ce i-a stat pe de-a-ntregul sub semnul nenorocului, de la abandonul în maternitate, copilăria şi adolescenţa trăite în orfelinat, stradă şi, mult mai târziu, atunci când a întâlnit-o pe Verginica şi încerca să şteargă cu buretele minţii 30 şi ceva de ani de ratare şi să se pregătească să guste puţină fericire, accidentul. „Putea să mai trăiască, dar l-au ucis nemernicii ăia de medici!”, ne spune şoptit văduva. Vasile nu a avut pile şi nici ce băga în plic. A fost lăsat să zacă pe targă câteva ore până să vină doctorul. A fost băgat în operaţie, iar apoi i s-a turnat de la brâu în sus un burlan de ghips care a presat şi a tot presat pe un drac de coastă fisurată, până ce i-a lezat organele interne. Aşa a fost trimis acasă. După ce s-a declanşat hemoragia, a fost adus la spital, dar nu s-a mai putut face nimic. „Nimeni nu va răspunde pentru moartea lui Vasile. Mulţi mi-au zis că e culpă medicală şi să merg până la capăt. Nu cred că aş suporta să mi se râdă în nas, acu`, după ce mi l-au băgat aici”, spune văduva, în timp ce îşi târşeşte paşii în urma sicriului, ştergându-şi ochii cu broboada cenuşie. Da, sistemul medical ucide. Este o realitate cruntă a unui ev în care deontologia profesională a medicilor a fost înlocuită de ignoranţă, prostie şi şpagă.

Clubul matrimonial de la UPU

O zi obişnuită, în care poţi la fel de bine să mori sau să-i mulţumeşti divinităţii pentru viaţă. În triajul UPU de la Spitalul „Sf. Spiridon” sunt vreo 10 bolnavi şi o armată de halate de toate culorile, prinse într-un du-te-vino fără nicio legătură cu activitatea medicală. Unele clefăie, altele leorbăie din cafele, altele flirtează cu ambulanţierii, rezemate sugestiv de stâlpii sălii, altele plimbă stetoscoapele, altele se ocupă cum ştiu mai bine de demoralizarea pacienţilor şi toate la un loc, este imposibil să nu butoneze câte un smartphone între o extra-activitate şi alta. Chiar în hol, un bătrân se vaietă pe o targă, fără ca nimeni să-l bage în seamă. La triaj, o doctoriţă în haine de casă, roşcată, cu trăsături ascuţite şi vulgare, clefăie gumă. Aruncă o privire sictirită asupra pacientului, după care continuă să rumege din bila imensă de cauciuc. „Aşteptaţi!”, ne somează sec. După două minute de aşteptare, timp în care maxilarul pseudo-doctoriţei continuă să se contracte spasmodic, iar bolnavul să recurgă la ultima capacitate de autosugestie, apare o asistentă care, în sfârşit, îl întreabă pe pacient de sănătate. „A, păi în cazul ăsta trebuie să mergeţi în policlinică. Mergeţi acolo, că aici se aglomerează Urgenţa”, se bagă în vorbă asistenta cu bila de gumă.

Citeste si O noapte in Infernul de la UPU Spiridon

Dumnezeu la feminin

Într-un colţ, o asistentă cu echipament vişiniu negociază ceva cu o ţigancă încărcată de genţi cu marfă de contrabandă, iar în sala de aşteptare nu e nimeni altcineva decât bolnavul nostru, patru femei şi bătrânul abandonat pe targă. „Doamnă, eu trebuie să fiu investigat aici, în spital. Nu am treabă cu policlinica. Eu am trombofilie”, se ţine tare omul, care de abia mai stă pe picioare. „Bine, luaţi loc acolo şi poate o să vă vadă cineva”, aruncă în scârbă asistenta. Peste jumătate de oră, pacientul este chemat în camera de gardă, acolo unde îl ia în primire o asistentă mai plinuţă. „Ai la tine fişa cu toate bolile? Dezbracă-te şi pune-ţi hainele lângă tine”, îl somează aceasta. „Hai, tataie, ce n-ai mai văzut femei?”, îl ia aceasta la mişto. Omului i se umezesc ochii. A venit să fie tratat, nu batjocorit. „Am fost profesor 45 de ani şi copiii m-au respectat. Fata asta poate să-mi fie copil. Chiar nu merit să fiu tratat ca un om? Dacă ştiam asta, mă duceam şi plăteam la un spital privat, dar de asta am lucrat o viaţă la stat, ca să pot fi tratat la un astfel de spital…”, spune bătrânul. „O să vă fac reclamaţie pentru modul în care îmi vorbiţi”, începe asistenta să urle la pacient, pe principiul că apărarea cea mai bună este atacul. După ce tremură cărnurile pe ea puţin, de o indignare construită şi manifestată artificial, asistenta fuge în camera de gardă şi îşi îndeasă în gură un corn din care nu mai ştii care e ambalajul şi care produsul, preventiv, pentru glicemie. Pacientul rămâne pe hol, la fel de abandonat ca bătrânul de pe targa din faţa triajului. Lângă el, o femeie venită cu un bătrân, se tânguie alteia. „El (n.r. pacientul Valeriu Bunescu) a fost operat de fiere, în ianuarie, şi acu vreo trei zile a fost internat la Huşi, acolo de unde i s-a spus că mai are o piatră pe esofag şi nu poate nici înghiţi apă, nici nimica. De la Huşi ne-o trimis la Iaşi, cu bilet de trimitere . De cinci ore suntem trimişi din policlinică în triaj la Gastro, la urgenţe şi invers, şi nu l-o văzut niciun doctor, nici de gardă, nici de nimica. Ne-o spus că nu sunt bune biletele, că nu scria urgenţă pe ele. Poate măcar să-l vadă un doctor! Noi, acu, să ne întoarcem în Huşi, ori în Vaslui, nu ştiu unde să ne mai ducem”, este strigătul femeii, care îşi plimbă tatăl de 83 de ani prin spitale, ca la circ.

Unul moare, altul bese, altul medici din spital goneşte

O blondă planturoasă, cu cearcănele aferente unei nopţi albe îl şfichiueşte verbal pe un brancardier care se uită buimac în gura ei. „Dacă eşti un păcălit, du-te şi fă-te paznic la intrare! Acu tre să caut eu pacientul prin spital, că altă treabă n-am!”, îi ţipa doctoriţa, fără măcar să se uite la el. Omul rămâne pironit pe loc, îşi trage cu mâneca prin mustaţa transpirată brusc şi scapă cu năduf printre dinţi – „Asta iar e n…ă şi îi căşunează pe noi”. Pe hol, pacienţii se întrec în a horcăi sau a tuşi cu expectoraţii. Nici măcar nu se mai obosesc să-şi ducă mâinile la guri. Asistenta cu echipament vişiniu probează nişte verighete. „Asta nu a luat o probă de sânge până acum. Mai are oleacă şi pleacă acasă şi n-a făcut nimic decât a condus bişniţăreasa asta prin spital”, spune brancardierul. Pe holuri îşi face apariţia un găligan de la firma de pază a spitalului: „Mergeţi afară! Aici rămân doar pacienţii!”, somează acesta, în stânga şi-n dreapta. „Doamne fereşte, să-l las pe Neagu cu astea! Nu se poate!”, spune o femeie. Exemplul ei este luat, la unison, de toţi aparţinătorii bolnavilor. Văzând că nu este ascultat de nimeni, gorila se îndreaptă glonţ către un tânăr, hotărât să dea un exemplu celorlalţi. „Mergeţi afară!”. „Dar eu sunt medic rezident”, i se răspunde. „Păi trebuia să spuneţi deodată, nu aşa răstit”, se răţoieşte gorila la doctor. La solicitarea medicului rezident, aflăm că pe agent îl cheamă Lupu, iar năravul şi colţii şi i-a scos la solicitarea asistentei care l-a trimis expres să-i scoată afară din spital pe cei care o deranjau din activităţile gastronomice.

Doctor de gardă, împrumutat la alt spital

Bolnavul nostru ajunge, într-un final, la un prim consult. La etajul unu al spitalului, la Secţia de Cardiologie, ar trebui sa fie consultat de doctorul Mohamed Barkel, medicul de gardă de pe secţie. După 20 de minute de aşteptare, suntem anunţaţi că doctorul Barkel este plecat, la o intervenţie, la Maternitatea Cuza Vodă. „Astea sunt spitalele noastre. Nu mai sunt doctori şi îi tot împrumută. Cred că are acolo o gravidă şi e nevoie de un cardiolog. Pleacă toţi în străinătate”, spune brancardierul care pironea cu privirea o băbuţă numai piele şi os. Pe parcursul orei pe care bolnavul a aşteptat un cardiolog pentru consultaţie, brancardierul a trecut de la un bătrîn la altul şi le-a strecurat nişte cartoane în palme, despre care am aflat, de abia la plecare, că erau cărţile de vizită ale firmei de pompe funebre ale fiului. De, niciodată nu ştii când îţi opresc doctorii ceasul şi ai nevoie şi de astfel de servicii. După 20 de minute, apare precipitat un medic, nimeni altul decât un subiect mai vechi al nostru, doctorul Gavrilescu. Fix după 7 ore de aşteptare, de tratament inuman, de ameninţări cu reclamaţii pentru proclamarea unui drept fundamental, de indiferenţă, bolnavul are parte de o primă consultaţie. Şefa UPU de la „Sf. Spiridon”, Diana Cimpoieşu, nu poate lua act de aceast haos, deoarece… este la o conferinţă.

Cât tupeu să te îmbolnăveşti!

Pacienţii ar putea oricând să ceară daune morale de la indivizii în halate multicolore de care atârnă ecusoane şi stetoscoape, că aşa e „profi”. În schimb, „profi” nu e să te cobori la durerea cotonogului ce bate zeci de kilometri din colbul judeţului, lăsând sapa aruncată de ulucii porţii şi bătătura neîngrijită, pentru a veni la „domnii doctori de la Iaşi” pentru a se ploconi şi pentru a fi umilit, numai să-l doftoricească. „Profi” nu e nici să îl laşi pe scârbavnicul pacient să îşi apere bruma de orgoliu rănit, atunci când, în sfârşit, privirea îngăduitoare se ridică din celular asupra sa, doar pentru a personaliza un „urlet profesional”: „De ce mă-ta n-ai venit să ţi-l tai? Mai eşti şi nesimţit şi te uiţi la mine! Păi crezi că eu nu am altă treabă decât să stau după curul vostru toată ziua?”. „Profi” ar fi să nu te îmbolnăveşti, iar dacă dă dracul şi ai tupeul să o faci, bunul simţ popular ar trebuie să te îndemne spre nişte leacuri populare, nu să vii şi să-i deranjezi pe domnii doctori de la Iaşi, că ei au alte urgenţe. Şi, mai mult, să nu care cumva să plesnească fierea în tine şi să intri pe poarta Spitalului „Sf. Spiridon”. Ce, nu mai sunt alte spitale şi policlinici?!

Nelu PĂUNESCU

„Chiar nu merit să fiu tratat ca un om? Dacă ştiam asta, mă duceam şi plăteam la un spital privat, dar de asta am lucrat o viaţă la stat, ca să pot fi tratat la un astfel de spital…” – pacient