Am ratat un an de finanţare europeană EXCLUSIV
Dimensiune font:
Noile programe susţinute din fonduri nerambursabile, deşi cuprind perioada 2014-2020, vor începe cel mai devreme în prima parte a lui 2015 * doar trei programe operaţionale au fost aprobate până în prezent de Comisia Europeană: cel de Competitivitate, de Ajutorarea Persoanelor Defavorizate şi cel de Asistenţă Tehnică * ca şi în 2007, primul an al fostului ciclu de finanţare, birocraţia determină întârzieri alarmante
Primul an din noul exerciţiu financiar european, 2014, s-a încheiat fără ca vreun proiect să fie efectiv depus pentru a intra în hăţişurile finanţărilor din fonduri comunitare. Practic, într-un an nu am cheltuit niciun euro alocat în noua perioadă de finanţare.
În acest interval, 2014-2020, fondurile structurale şi de investiţii vor fi coordonate de trei ministere. Astfel, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va gestiona programele dedicate dezvoltării rurale şi pescuitului, Ministerul Fondurilor Europene se va ocupa de managementul a patru programe operaţionale care vizează infrastructura mare (transport, mediu şi energie), competitivitate (cercetare-dezvoltare, Agenda Digitală), dezvoltarea capitalului uman şi asistenţă tehnică. Cel de-al treilea minister, cel al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va coordona programul operaţional regional şi cel privind capacitatea administrativă.
Doar trei programe aprobate de Comisie
Până în acest moment, potrivit oficialilor din Ministerul Fondurilor Europene, doar trei programe operaţionale au primit undă verde de la Comisia Europeană şi ar putea să deschidă sesiuni de depunere de proiecte. Aceste programe vizează Competitivitatea, Ajutorarea Persoanelor Defavorizate şi Asistenţa Tehnică.
Cel mai important program aprobat este cel privind Competitivitatea, unde fondurile europene nerambursabile ajung la peste 1,3 miliarde de euro pentru întreaga perioadă de finanţare. Prin noul Program Operaţional Competitivitate 2014-2020 se vor finanţa clusterele de inovare. „Proiectele se concentrează pe următoarele domenii tematice prioritare de specializare inteligentă- Bioeconomia, Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, Energie, mediu şi schimbări climatice, Eco-nano-tehnologii şi materiale avansate, dar şi Sănătate, domeniu prioritar de interes naţional“, se arată în ghidul de finanţare. Valoarea finanţării publice nerambursabile pentru un proiect variază între 4,5 milioane de lei şi 30 de milioane de lei. Contribuţia beneficiarului este de minim 35% pentru investiţiile derulate în Regiunea Nord-Est.
Totodată, pentru activităţi de inovare derulate de IMM-uri sau cele de exploatare în clustere contribuţia este de minim 50%. Prin acelaşi program, POC, vor fi derulate proiecte pentru întreprinderi nou-înfiinţate inovative, unde „valoarea grantului este de 3.520.000 lei în Regiunea de Nord-Est“. Bani europeni prin POC vor fi direcţionaţi şi pentru investiţii în departamentele de cercetare-dezvoltare ale întreprinderilor, iar valoarea asistenţei publice nerambursabile, în acest caz, poate ajunge până la 20 de milioane de euro. Granturi de maximum 840.000 de lei vor fi acordate şi pentru cercetare-dezvoltare în Spin-off-uri şi Start-up-uri.
Cel mai mare program coordonat de Ministerul Fondurilor Europene- Infrastructura Mare- încă nu a primit undă verde de la nivel european. Valoarea fondurilor alocate prin acest program ajunge la 9,5 miliarde de euro.
Variante oficiale transmise cu întârziere
Pe de altă parte, Ministerul Dezvoltării a transmis Comisiei Europene abia la finele lunii august 2014 versiunile oficiale ale celor două programe operaţionale pe care le gestionează, respectiv Programul Operaţional Regional şi cel privind Capacitatea Administrativă. „Discutăm de programe în valoare de şapte miliarde de euro. Practic, în cel mult trei luni de zile, aceste programe vor fi avizate şi semnate de Comisie, urmând ca, imediat după ce semnăm oficial, să începem să finanţăm proiecte. Mai sunt două sau trei luni de zile maxim“, declara ministrul Liviu Dragnea, în august 2014. Cu toate acestea, nici la începutul lui 2015 nu exista avizul final al Comisiei Europene pe aceste documente.
6,7 miliarde de euro pentru POR
Pentru dezvoltare regională sunt puse la bătaie, în perioada 2014-2020, 6,7 miliarde de euro, iar la nivelul Moldovei, acest program a avut unul dintre cele mai bune grade de absorbţie în perioada 2007-2013. Într-o întâlnire organizată la Iaşi, în ultima parte a lui 2014, oficialii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est au atras atenţia asupra problemelor care ar putea apărea în noul exerciţiu financiare, care a debutat cu un an de birocraţie.
FOTO Cifrele din spatele dezvoltării Moldovei EXCLUSIV
Astfel, reprezentanţii ADR Nord-Est au susţinut că ar trebui să nu se mai cheltuiască atâtea resurse- umane, financiare, logistice- pentru proiecte care nu au potenţial de finanţare. Totodată, ar trebui corelate proiectele ce vor fi propuse prin POR 2014-2020 cu celelalte programe de Mediu sau de Transport din Programul Operaţional Infrastructura Mare. Totodată, aceştia s-au arătat îngrijoraţi că încă nu aveau bătut în cuie cadrul oficial prin care vor fi alocaţi banii în perioada 2014-2020. Banii care au fost alocaţi în primul exerciţiu de finanţare, 2007-2013, vor trebui cheltuiţi până în decembrie 2015.
Prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, UE alocă, la nivel naţional, 6,7 miliarde de euro. Vor fi finanţate domeniile: transfer tehnologic, dezvoltarea competitivităţii IMM-urilor, eficienţa energetică în clădiri publice, dezvoltare urbană, patrimoniul cultural, infrastructura de transport rutier, valorificarea potenţialului turistic, infrastructura sanitară şi socială, comunităţi marginalizate, infrastructura educaţională şi cadastru.
„Discuţii finale“ pentru banii din agricultură
* prin noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală sunt disponibile sume ce ajung în total la 8 miliarde de euro
Primele proiecte ce vor fi finanţate cu fonduri europene nerambursabile disponibile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 vor putea fi depuse începând cu luna februarie. Anunţul a fost făcut, în această săptămână, de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care a precizat şi în luna ianuarie va avea „discuţiile finale” cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru ca aceasta să aprobe noul PNDR.
„În primele două săptămâni, vor avea loc consultări cu toate sectoarele din agricultură, cu asociaţia comunelor, cu asociaţia municipiilor (pentru a face ordine în pieţe), dar şi cu sectorul de cercetare. În această lună vor avea loc şi discuţiile finale cu CE pentru noul PNDR, astfel încât în februarie să începem să primim proiecte, aşa cum ne-am angajat”, a transmis ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Prin PNDR 2014-2020, România va avea la dispoziţie aproximativ 8 miliarde de euro, pentru finanţarea unor investiţii în 12 domenii-cheie ale agriculturii şi dezvoltării satelor, în perioada de programare 2014-2020. Ministerul Agriculturii a deschis prima sesiune din noul PNDR în luna mai a anului trecut.
În perioada de finanţare 2007-2013, România avea la dispoziţie de la UE circa 19,2 miliarde de euro. Potrivit unei analize din decembrie 2014 a Ministerului Fondurilor Europene, de la Comisia Europeană s-au încasat 10,7 miliarde de euro dintre care 2,1 miliarde reprezintă avansuri, iar 8,6 miliarde sunt plăţi intermediare.
Cum vor fi alocaţi banii în exerciţiul financiar 2014-2020
1. Programul Operaţional Competitivitate – suma totală alocată: 1,33 miliarde euro.
2. Programul Operaţional Infrastructura Mare – suma totala alocată 9,5 miliarde euro.
3. Programul Operaţional Asistenţă Tehnică - alocare totală este de 212 milioane euro.
4. Programul Operaţional Capital Uman - alocare totală este de 4,22 miliarde euro.
5. Programul Operaţional Regional- alocarea totală este de 6,7 miliarde euro.
6. Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate - alocarea totală este de 442 milioane euro.
7. Programul Operaţional Capacitate Administrativa- alocarea totală este de 553 milioane euro.
8. Programul Naţional Dezvoltare Rurală are o alocare de peste 8 miliarde euro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau