400 de locuri de muncă la GfK, la Iaşi
Dimensiune font:
Compania de cercetare şi studii de piaţă GfK România, care anul trecut a ajuns la afaceri de 19,2 mil. euro şi 241 de angajaţi, îşi extinde biroul din Iaşi într-un centru regional în care vor fi recrutaţi 400 de oameni.
GfK a deschis în 2009 un birou la Iaşi în care au fost mutate operaţiunile de culegere telefonică a datelor la nivel naţional, iar acum compania a decis să închirieze un nou spaţiu de birouri pentru extinderea operaţiunilor. „Am închiriat un spaţiu adiţional cu o suprafaţă de 2.300 de metri pătraţi într-o clădire a cărei construcţie va fi finalizată în primăvara anului viitor. Aici va fi dezvoltat un hub pentru Europa şi alte regiuni care treptat va ajunge la circa 400 de angajaţi“, a declarat Ştefan Gheorghiu, senior global real estate manager al GfK România pentru zf.ro.
Pe măsură ce costul forţei de muncă din Bucureşti devine tot mai ridicat, multinaţionalele au început să se îndrepte şi către alte centre universitare importante din ţară pentru operaţiuni de back-office, primele vizate fiind Clujul, Timişoara şi Iaşul, oraşe în care şi costurile de închiriere a spaţiilor de birouri sunt mai scăzute decât în Capitală, iar forţa de muncă este bine pregătită. Judeţul Iaşi a atras în ultimii ani investiţii în principal pe segmentele de componente auto şi IT, iar cei 40.000 de studenţi şcolarizaţi de cele două mari instituţii de prestigiu din zonă asigură forţa de muncă atractivă pentru noile proiecte.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau