6 milioane de euro pentru zeci de treceri la nivel cu calea ferată
Dimensiune font:
Vor fi realizate lucrări în mai multe judeţe printre care Suceava, Iaşi, Bacău şi Vaslui
CFR SA vrea să modernizeze 37 de treceri la nivel cu calea ferată aferente sucursalelor Galaţi şi Iaşi, contractul având o valoare estimată de 25,2 milioane lei (5,7 milioane euro), inclusiv TVA.
Proiectul va fi finanţat din fonduri externe nerambursabile FEDR şi bani de la bugetul de stat. Contractul, cu o durată de patru ani (doi ani perioada de execuţie şi alţi doi ani perioada de garanţie), va fi atribuit prin licitaţie deschisă, criteriul de selecţie fiind preţul cel mai scăzut.
„Modernizarea celor 37 de treceri la nivel, situate în judeţele Suceava, Iaşi, Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Brăila şi Buzău are drept scop îmbunătăţirea traficului şi creşterea siguranţei pe calea ferată, fiind cuprinse în proiect lucrări la infrastructura şi suprastructura căii, la instalaţiile de semnalizare, precum şi la cele de telecomunicaţii“, se arată într-un comunicat al administratorului reţelei feroviare publice.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 23 iunie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau