„Fraţii Dedeman“ fac o achiziţie record în domeniul imobiliar
Dimensiune font:
AFI Europe Romania a semnat cu Dedeman, lanţul românesc de magazine de bricolaj, un antecontract de vânzare a clădirilor AFI Park 1-3 * valoarea totală a tranzacţiei este estimată la aproximativ 164 milioane de euro * compania Dedeman este cea mai puternică din Regiunea de Nord-Est
Cei mai prosperi oameni de afaceri din Moldova, Dragoş şi Adrian Pavăl, care au pornit de la Bacău, compania Dedeman, ţintesc piaţa imobiliară. Aceştia au semnat cu AFI Europe Romania preluarea clădirilor. „Proiectul AFI Park reflectă standardele noastre, pe care dorim să le atingem în toate afacerile noastre, aplicate sectorului de birouri. Am ajuns la concluzia că această achiziţie este cel mai sigur pas pe care îl putem face astăzi în domeniul imobiliar comercial, sector în care vrem să investim. în plus, considerăm că această investiţie va consolida grupul nostru şi activitatea noastră principală de comerţ cu amănuntul, împreună cu încrederea partenerilor noştri de afaceri existenţi şi viitori“, a declarat Dragoş Pavăl, CEO Dedeman, citat de zf.ro.
Alte trei proiecte în lucru
Dedeman este liderul pieţei române de bricolaj şi este una dintre cele mai mari companii din România. Potrivit zf.ror, deţine 45 de magazine cu vânzări estimate în acest an de 1,25 miliarde euro, în creştere cu 7% faţă de anul anterior.
„Încheierea tranzacţiei va marca prima vânzare a AFI Europe pe piaţa din România. Acesta este un pas important din punctul nostru de vedere ca dezvoltator internaţional care a investit mai mult de 500 milioane de euro în România şi care dezvoltă, în prezent, trei noi proiecte importante: proiectul mixt AFI Braşov, care include un centru comercial de 45.000 mp şi birouri clasa A de 25.000 mp, birourile AFI Tech Park – 56.000 mp şi proiectul rezidenţial AFI City în Bucureştii Noi”, a declarat David Hay, CEO AFI Europe Romania, citat de zf.ro.
AFI Europe Romania a fost consiliat de către Colliers International Romania, casa de avocatură NNDKP şi avocat Bianca Stamatoiu, în timp ce Dedeman a fost consiliat de Popovici Niţu & Asociaţii. Potrivit datelor Colliers România, în ultimii zece ani doar cinci tranzacţii de peste 100 de milioane de euro au avut loc pe piaţa locală de birouri în afară de cea dintre Dedeman şi Africa Israel, însă niciuna nu a trecut de 120 de milioane de euro.
Cele 5 clădiri de birouri din cadrul complexului AFI Park au o suprafaţă închiriabilă totală de 70.000 mp şi sunt ocupate de corporaţii multinaţionale. Principalii chiriaşi sunt Microchip Technology, Electronic Arts, Endava Romania, Cameron US, SII Romania, ORTEC Central & Eastern Europe, FotoNation, Telus International, Veeam Software, SecureWorks şi alţii. Toate clădirile din cadrul AFI Park deţin certificări verzi LEED Gold.
Cine sunt „fraţii Dedeman“
Dragoş şi Adrian Paval, doi dintre cei opt fraţi ai familiei, născuţi într-o comună din judeţul Bacău, au devenit în ultimii ani cei mai puternici antreprenori din retailul de bricolaj. Au dezvoltat o reţea de magazine cu preţuri mai mici decât media pieţei, strategie cu rezultate şi mai bune în criză. Dragoş Paval, preşedintele companiei, 50 de ani, a fost primul din cei doi fraţi care a intrat în afaceri, în anul 1992, când a deschis un magazin de 16 metri pătraţi într-un spaţiu închiriat într-un cartier din Bacău, cu o investiţie minima. Afacerile au fost dezvoltate pas cu pas. După absolvirea Facultăţii de Matematică şi Informatică din Iaşi, în 1991 Dragoş Paval s-a angajat că informatician la o firmă de stat din Bacău, Metatex.
Anul trecut, compania deţinută de fraţii Paval a raportat afaceri de 1,2 miliarde de euro, ceea ce o plasează pe locul întâi, la mare distanţă de competiţie în clasamentul operatorilor de magazine de bricolaj.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau