„Povestea de succes“ a lui Mardarasevici, acuzat în dosarul „şpagă pentru Nichita“
Dimensiune font:
Un alt nume care apare în comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie de joi este cel al omului de afaceri ieşean Gabriel Iulius Mardarasevici. Acesta este acuzat de dare de mită, în dosarul în care au fost reţinuţi primarul suspendat al Iaşului, Gheorghe Nichita, şi potentul om de afaceri Tiberiu Urdăreanu, patronul grupului de firme UTI.
Potrivit procurorilor Anticorupţie, Mardarasevici ar fi achitat o cauţiune de 50.000 de lei şi este sub control judiciar pentru 60 de zile. Din datele procurorilor, Mardarasevici, ca director al SC Information Business Consulting SRL (IBC), ar fi dat la rândul şpagă pentru a obţine acest contrat derulat în parteneriat cu UTI pentru Primăria Iaşi.
Cunoscutul om de afaceri Gabriel Mardarasevici este privit de jucătorii din piaţa de IT ca o „poveste de succes“ şi adesea este numit „Bill Gates de Iaşi“. Este născut în Oneşti, Bacău, unde a urmat cursurile Colegiului „Dimitrie Cantemir“, iar în 1990 a absolvit Politehnica la Iaşi. Timp de şase ani a fost asistent universitar la Facultatea de Electrotehnică, în paralel a început să lucreze la o firmă de calculatoare, Radix, pentru a câştiga bani în plus. La început a fost simplu angajat, iar apoi a devenit acţionar, ajungând în 1996 să deţină pachetul majoritar de acţiuni.
„Am mers ca şi angajat, angajat de după-amiază, angajat bun la toate şi nu e o metaforă. Primul contact cu afacerile şi cu industria IT a fost generat de o nevoie, nevoie materială. Se născuse primul copil al nostru, stăteam într-o garsonieră la etajul 11 undeva în oraşul Iaşi, cu soţia, cu copilul, cu mama soacră, era destul de greu şi evident căutam cu toţii variante să ne îmbunătăţim calitatea vieţii”, a povestit omul de afaceri ieşean pentru Digi24.
A dus Radix Company în topul firmelor de profil din ţară, iar în urmă cu zece ani a vândut-o multinaţionalei Ness Technologies, companie aflată în primele 200 din lume, cu o cifră de afaceri de un miliard de dolari. În urma tranzacţiei, considerată una dintre cele mai mari de la acea vreme, Mardarasevici ar fi câştigat 7 milioane de dolari, dar a rămas şi director general al filialei Ness România pe un salariu pe măsura postului.
„Am avut şi avem o relaţie corectă“
În spaţiul public ieşean este cunoscută prietenia dintre omul de afaceri şi primarul Gheorghe Nichita. În 2005, edilul şef a botezat-o pe fata lui Mardarasevici. „Am avut şi avem o relaţie corectă. Eu l-am stimat întotdeauna şi sper că e la reciprocitate“, explica omul de afaceri. La rândul său, Nichita, într-un interviu din 2007 pentru un ziar central, spunea despre Mardarasevici: „A început de foarte jos, muncind atât fizic, cât şi intelectual ca un adevărat întreprinzător în primii ani după Revoluţie. Este un caracter puternic care cântăreşte de zece ori înainte să ia o decizie, un om de cuvânt care recunoaşte când greşeşte şi care crede în echipă“. Una din pasiunile omului de afaceri este judo, a obţinut trei titluri de campion naţional la judo, are calificare de antrenor Judo şi centura neagră 1 dan.
Afacerile firmei din dosarul „mită pentru managementul traficului“
Potrivit datelor raportate la Fisc de SC Information Business Consulting SRL (IBC), în 2014, firma deţinută de Mardarasevici, care are „activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei“ a raportat o cifră de afaceri de peste 26,8 milioane de lei şi un profit net de 5,8 milioane de lei. Faţă de 2013 profitul este dublu, acesta fiind în urmă cu doi ani de 2,7 milioane de lei. Firma are în medie 45 de salariaţi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau