Afacere de 600.000 de euro din prăjituri şi plăcinte moldoveneşti FOTO
Dimensiune font:
Odată cu debutul primăverii, antreprenoarea Nicoleta Hriţcu a deschis o nouă cofetărie * investiţia se ridică la 200.000 de euro, un sfert din bani fiind alocaţi printr-o finanţare guvernamentală
Ieşenii care au drum prin cartierul Alexandru cel Bun, în apropierea pieţei, pot trece pragul unei noi cofetării marca Cuptorul Moldovencei. Sub brandul realizat de moldoveanca Nicoleta Hriţcu au fost deschise până în prezent patru spaţii în Păcurari, la Hala Centrală, în Podu Roş şi, cel mai nou, în Alexandru. „Am decis să amenajăm acest nou spaţiu în cartierul Alexandru pentru că este una dintre cele mai mari zone din oraş. Ne aşteptăm să avem câte 200-300 de clienţi zilnic“, a declarat antreprenoarea.
Investiţia în cel mai nou spaţiu este de 200.000 de euro, din care 50.000 de euro pentru amenajare şi 150.000 de euro pentru noul laborator al firmei. „Ca o premieră, am lucrat cu o firmă de arhitectură, care a gândit întreg spaţiul în funcţie de povestea afacerii noastre de familie“, a transmis antreprenoarea. Nicoleta Hriţcu a anunţat că va propune clienţilor patru noi tipuri de torturi, specifice copilăriei din Basarabia, dar şi sortimente noi de rulade, foietaje cu unt şi biscuiţi.
Anul trecut, cele două firme deţinute de Nicoleta Hriţcu au derulat afaceri de 600.000 de euro, având 40 de angajaţi. Începută ca o afacere de familie, antreprenoarea din Iaşi are în plan să testeze un „concept de insulă“, care va fi amenajată pentru început într-un spaţiu comercial din oraş, iar apoi, în funcţie de rezultate, va fi extins în ţară în sistem franciză.
CAMPANIE EVE
„MOLDOVA de 10“ - Un deceniu în jungla europeană
„MOLDOVA de 10“ Eşecul zonelor metropolitane
„MOLDOVA de 10“- Performanţa grupurilor de acţiune locală
„MOLDOVA de 10“ - Apariţia structurilor-pilon din economia regiunii
„MOLDOVA de 10“- Lecţiile Iaşului în 10 ani ca punct pe harta UE FOTO
„MOLDOVA de 10“- Realizările pe bani UE de la polul sărăciei
MOLDOVA de 10- „Aderarea la Uniunea Europeană ne obligă să fim mai buni“
MOLDOVA de 10- „ABC-ul civilizaţiei“ în Suceava din bani europeni
MOLDOVA de 10- „Aderarea la UE ne-a obligat să ne adaptăm la noi realităţi“
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau