Afaceri în creştere pentru firmele din Iaşi
Dimensiune font:
Cele mai recente date prezentate de Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi privind comerţul internaţional cu bunuri derulat de firmele ieşene evidenţiază o activitate intensă.
Astfel, raportat la primele nouă luni din 2014, exporturile realizate în judeţul Iaşi au fost de 544,3 milioane de euro, cu 7% mai mari decât în aceeaşi perioadă din anul 2013. Pe de altă parte, importurile au însumat 461,8 milioane de euro. Creşterea este tot de 7% faţă de perioada corespunzătoare din anul 2013. „În perioada 1.01-30.09.2014 a fost înregistrat un excedent comercial de 82,5 milioane de euro“, arată datele Direcţiei Judeţene de Statistică.
Valoarea exporturilor către ţările din Uniunea Europeană a ajuns, în primele nouă luni ale lui 2014, la 337,3 milioane de euro, iar cea a importurilor a fost de 329 milioane de euro. Pe de altă parte, în topul ţărilor partenere se află Coreea de Sud. Exporturile către această ţară au ajuns la 21,8%, în timp ce către Franţa au fost trimise 13% din bunuri, în Suedia au ajuns 10%, Germania- 6,65%, iar în Marea Britanie- 5,57%. În ceea ce priveşte importurile, cele mai multe bunuri au fost aduse din Germania- 14,87%, Italia-13,5%, Franţa- 12,7%, Turcia – 7,14%, iar China 5,48%.
„Pe grupe de produse, în perioada 1.01-30.09.2014, ponderi mai importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de: maşini, aparate şi echipamente (61,6% la export şi 39,4% la import), metale comune şi articole din acestea (10,6% la export şi 16,6% la import), produse ale industriei uşoare (12,3% la export şi 11,9% la import) şi produse ale industriei chimice (4,6% la export şi 12,2% la import)“, arată analiza DJS.
Raportat doar la luna septembrie 2014, exporturile au crescut cu 13,8%, ajungând la 70 de milioane de euro, iar valoarea importurilor a ajuns la 58,6%, în creştere cu 17,3%. „Soldul operaţiunilor de comerţ internaţional în luna septembrie 2014 a fost de +11,5 milioane de euro“, reiese din analiza DJS.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau