Afaceri profitabile în 2014 pentru o firmă de top din Moldova
Dimensiune font:
Una dintre cele mai profitabile companii din regiune, SC Aerostar SA, şi-a prezentat situaţia financiară pe anul trecut * din datele preliminare reiese că profitul net s-a majorat cu o treime
Compania băcăuană Aerostar şi-a prezentat ieri situaţia financiară pe anul 2014. Profitul, veniturile, dar şi cheltuielile firmei, care are ca domeniu de activitate „fabricarea de aeronave şi nave spaţiale“, au fost în creştere faţă de anul anterior. Astfel, de la cifră de afaceri de peste 212 milioane de lei, în 2013, veniturile companiei din vânzări au depăşit 261 de milioane de lei, anul trecut.
EXCLUSIV Câţi bani au făcut firmele ieşene din păcănele
Pe de altă parte, cheltuielile înregistrate de companie în 2014 au fost de aproape 245 de milioane de lei, cu peste 20% mai mult decât în 2013. Au fost înregistrate valori mai mari la cheltuielile materiale şi la cele care vizau beneficiile angajaţilor. Societatea din Bacău are în jur de 1.400 de angajaţi, potrivit datelor raportate la Finanţe, iar pentru aceştia s-au cheltuit peste 82 de milioane de lei. Practic, în medie, pentru fiecare angajat s-au cheltuit peste 58.500 de lei. Şi la nivelul datoriilor pe care firma băcăuană le are s-au înregistrat creşteri anul trecut. Astfel, totalul restanţelor financiare a crescut de la 50,9 milioane de lei la peste 67,8 milioane de lei.
În urma calculelor, reiese că profitul din activitatea de exploatare a depăşit 24 de milioane de lei, în creştere de la 16 milioane, în 2013. O creştere s-a înregistrat şi la profitul net, de la 14,8 milioane de lei în 2013, la 19,7 milioane de lei, anul trecut.
Oficialii companiei susţin că prin „longevitate în performanţă“ au ajuns să execute aparate de zbor performante, să modernizeze ori să facă mentenanţă pentru aeronave de mare capacitate. Compania este profilată pe fabricarea de componente de aviaţie şi mentenanţă a aparatelor de zbor de mare capacitate ori militare, dar şi pe producerea unor avioane uşoare de antrenament şi şcoală ori de elemente din dotarea militară terestră.
Compania a fost privatizată în 2000, iar intrarea în NATO şi apoi aderarea la Uniunea Europeană, în 2007, au creat contextul pentru dezvoltarea producătorului de aeronave. Potrivit conducerii Aerostar, exporturile în Europa, Asia, Africa, Australia şi America de Nord au acoperit, în 2013, 63% din producţia sa. „Dacă până în 1989 puteam vorbi de o condensare a valorilor inginereşti din aviaţia la Bacău şi de o alocare de resurse de la buget, dat fiind caracterul militar preponderent al producţiei, în ultimii 23 de ani şi, mai ales, după privatizare, atuurile noastre au devenit altele, într-o economie de piaţă în care ne-am lansat cu destule obstacole mentale, dar şi tehnice“, a explicat directorul Aerostar Grigore Filip, într-un interviu acordat Agerpres. Alina STAN
7,5%
Aceasta a fost rata profitului înregistrat de Aerostar Bacău în 2014.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau