Afacerile de familie, motorul economiei
Dimensiune font:
Businessurile de familie au cunoscut creşteri constante în ultimul an, iar trendul este tot unul ascendent. Pentru a avea succes, specialiştii susţin că este necesară o profesionalizare a afacerii şi a raporturilor familiei cu compania. Cele mai agresive creşteri ale afacerilor de familie la nivel global au fost înregistrate în ultimul an în China, Orientul Mijlociu şi India.
Trei sferturi dintre afacerile de familie din România, respectiv 74%, au înregistrat o creştere a cifrei de afaceri în ultimul an financiar, arată sondajul PwC Family Business Survey. Totodată, 62% dintre participanţii la sondaj se aşteaptă la o creştere constantă a afacerii lor în următorii cinci ani, iar alţi 13% mizează pe o creştere rapidă şi agresivă. Nevoia de continuă inovare, instabilitatea pieţei, atragerea personalului cu abilităţi cheie, competiţia acerbă şi globalizarea accentuată sunt menţionate ca fiind cele mai importante provocări pentru afacerile de familie din România.
Pentru a continua să crească, afacerile de familie trebuie să se adapteze mai repede, să inoveze mai devreme şi să-şi profesionalizeze felul în care îşi desfăşoară operaţiunile. Una dintre concluziile cercetării din acest an este că nevoia de profesionalizare a afacerii devine din ce în ce mai mult o problemă centrală a afacerilor de familie, agravată şi de presiunea pe preţuri şi creşterea costurilor. În ediţia din 2012 această nevoie a fost foarte puţin menţionată, dar anul acesta 40% dintre respondenţi au considerat că profesionalizarea va fi una dintre provocările principale în următorii cinci ani. Aceasta trebuie însoţită şi de o „profesionalizare” a raporturilor familiei cu compania.
Dinamica familiei afectează compania
„Este clar că au apărut noi provocări la orizont pentru afacerile de familie: contextul economic este mai dificil, competiţia mai agresivă, presiunea asupra preţurilor este în creştere, iar schimbările se produc cu o viteză din ce în ce mai mare. Cu toate acestea, afacerile antreprenoriale dau dovadă de rezistenţă şi de capacitate de adaptare, ele fiind fundamentul unei creşteri economice sănătoase. Totuşi, există o dinamică a familiei (family factor) care poate avea un impact major asupra companiei, impact care pare să fie ignorat de către cei mai mulţi respondenţi”, a declarat Alexandru Medelean, liderul echipei de servicii integrate pentru antreprenori şi afaceri de familie din cadrul PwC România, citat într-un comunicat al companiei.
La nivel global, 65% dintre afacerile de familie au crescut în ultimele 12 luni, iar 70% se aşteaptă să crească constant în următorii cinci ani. 15% caută să îşi dezvolte afacerea în mod agresiv, comparativ cu 12% în 2012. Aceste ambiţii de creştere agresivă sunt mai pronunţate în China (57%), Orientul Mijlociu (40%) şi India (40%).
Sondajul a luat în considerare companiile de familie cu o cifră de afaceri mai mare de 5 milioane de dolari din peste 4o de ţări. Interviurile cu 2.378 proprietari de afaceri de familie şi directori executivi au avut loc între 29 aprilie şi 29 august. Valoarea totală însumată a cifrei de afaceri a companiilor acoperite depăşeşte 500 de miliarde de dolari.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau