Antreprenori mici, probleme mari
Dimensiune font:
O treime dintre IMM-uri găsesc evoluţia mediului economic din România stânjenitoare dezvoltării, iar mai puţin de 14% dintre companii estimează că evoluţia mediului de afaceri românesc pe întreg anul 2016 va fi favorabilă întreprinderilor, potrivit Cărţii Albe a IMM-urilor.
Dificultăţile cu care se confruntă frecvent IMM-urile sunt birocraţia (61,41%), fiscalitatea excesivă (54,74%) urmată de corupţie (45,16%) şi controalele excesive (44,98%). Încrederea întreprinderilor în economie este foarte slabă, doar 6,72% dintre persoanele investigate considerând că evoluţia economică va fi pozitivă. Potrivit aceluiaşi raport, principalul efect pozitiv pentru IMM-uri al aderării României la UE este accesul mai bun la pieţe, potrivit răspunsurilor a 46% dintre întreprinzători.
Fondurile structurale nu prezintă interes pentru IMM-uri, peste 81% dintre întreprinderi susţinând că nu intenţionează să acceseze fonduri europene în perioada următoare, iar numai 0,18% dintre companii au primit aprobarea pentru proiectul depus. Sursele proprii rămân în continuare principalele modalităţi de finanţare a activităţilor economice ale IMM-urilor, potrivit 72% dintre respondenţi.
Ponturi pentru dezvoltarea economică a Moldovei
„Rezultatele Cartei Albe a IMM-urilor prezintă un mediu antreprenorial caracterizat de pesimism cu privire la dezvoltarea mediului economic, de dificultăţi în depăşirea problemelor de ordin birocratic şi de lipsă de interes în accesarea de programe cu finanţare europeană“, a spus Florin Jianu, Preşedinte Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.
De asemenea, autorul lucrării, prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu, preledinte de onoare al CNIPMMR a precizat: „Volumul oferă elemente esenţiale necesare cunoaşterii şi valorificării marelui potenţial economic şi social al IMM-urilor în vederea accelerării depăşirii dificultăţilor actuale”.
Cartea Albă este un raport de cercetare care are la bază interviuri cu 1.096 întreprinzători.
LOCURI DE MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau