Atelier regional pentru atragerea fondurilor europene
Dimensiune font:
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor organizează astăzi, la Iaşi, un atelier regional în cadrul caravanei pentru promovarea finanţărilor disponibile prin Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”
„Atelierul organizat în regiunea de dezvoltare Nord-Est este parte a caravanei la nivel naţional care se va desfăşura în toate regiunile de dezvoltare, în perioada 2016-2017 şi se adresează tuturor unităţilor teritorial-administrative din regiune. Proiectul «Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi» are ca obiectiv reducerea poluării cu nutrienţi şi sprijinirea conformării autorităţilor publice locale cu prevederile Directivei Nitraţi. Cea mai importantă componentă a proiectului este reprezentată de finanţarea investiţiilor realizate de autorităţile publice locale pentru reducerea poluării cu nitraţi a apelor“, au anunţat organizatorii.
„MOLDOVA de 10“ - Un deceniu în jungla europeană
Astfel, atelierul va începe de la ora 10.30, în Sala Mare de Şedinţe a Direcţiei pentru Agricultură Iaşi, str. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 13. Potrivit oficialilor de la Ministerul Mediului, începând de anul viitor vor fi lansate apelurile de proiecte pentru investiţii care vizează finanţări pentru infrastructura de management al gunoiului de grajd - platforme comunale de depozitare a gunoiului de grajd, staţii de compostare şi peletizare a gunoiului de grajd, instalaţii de producere a biogazului; sisteme de canalizare şi epurare a apelor uzate menajere de mici dimensiuni, dar şi plantări de perdele de protecţie vegetală între terenurile agricole şi cursurile de apă.
În România sunt în jur de 1.900 de localităţi vulnerabile la poluarea cu nutrienţi.
Eveniment Ministerului Mediului este organizat în sprijinul unităţilor administrativ–teritoriale din judeţele Iaşi, Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău şi Vaslui, care sunt potenţiali beneficiari ai finanţărilor nerambursabile disponibile în cadrul acestui proiect.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau