Beneficiile oferite de angajatorii români
Dimensiune font:
Tichetele de masă, asigurările medicale sau concediul de odihnă suplimentar reprezintă principalele „bonusuri“ acordate de patronii din România * practic, din mai valoarea unui tichet de masă a ajuns la 9,41 de lei, valoare pe care salariatul nu o simte cu adevărat
Studiul „Beneficii acordate de angajatorii români comparativ cu practicile din regiune“ arată care sunt cele mai acordate beneficii angajaţilor români. Potrivit analizei, acestea ar fi: tichetele de masă, asigurările medicale sau abonamentele la clinici private, concediu de odihnă suplimentar, telefon mobil, programe de teambuilding, laptop, decontarea cheltuielilor de transport, cadouri pentru copii cu diverse ocazii (1 iunie, Crăciun), programe de formare profesională etc.
„România nu diferă foarte mult de alte ţări din regiune care au făcut obiectul studiului, în ceea ce priveşte tipul de beneficii acordate salariaţilor. Astfel, în Cehia se oferă în principal tichete de masă, telefon mobil, laptop, programe de formare profesională, în Ungaria — tichete de masă, cardul de vacanţă «Szechenyi», decontarea cheltuielilor de transport sau subvenţie pentru învăţământ/educaţia copiilor, iar în Polonia — servicii medicale private, tichete de masă, activităţi sportive sau maşină“, se arată în studiu.
Potrivit documentului, valoarea tichetelor de masă a fost majorată în România, începând cu luna mai 2015, de la 9,35 lei la 9,41 lei, creştere care nu a fost însă resimţită cu adevărat de salariaţi.
„De exemplu, într-o lună cu 20 de zile lucrătoare, un salariat din România primeşte în prezent tichete de masă în valoare de aproximativ 188,2 lei (aproximativ 42 de euro), cu doar 1,2 lei mai mult decât înainte de luna mai. În Republica Cehă, valoarea unui tichet de masă este de 100 de coroane, astfel că un salariat poate primi ca beneficiu într-o lună cu 20 de zile lucrătoare, maximum 2.000 de coroane (aproximativ 74 de euro). Spre deosebire de celelalte ţări care au făcut obiectului studiului, în Slovacia, acordarea tichetelor de masă este obligatorie prin lege. Mai exact, angajatorii trebuie să le asigure salariaţilor hrana, fie în regim de cantină, fie sub formă de tichete de masă, cea de-a doua variantă fiind cel mai des întâlnită în practic“, se mai spune în studiu.
La nivel de regiune, majoritatea ţărilor acordă tichete de masă nu doar în formatul clasic, pe hârtie, ci şi în format electronic, sub formă de card.
„În România, conceptul de tichete de masă electronice a fost introdus spre sfârşitul anului 2013, şi ulterior în luna februarie 2014 a intrat în vigoare legea care permite utilizarea cardurilor de masă. La aproape un an distanţă, respectiv în luna ianuarie 2015, au fost publicate şi normele metodologice de aplicare a legii, însă, cu toate acestea, în prezent angajatorii nu pot acorda încă tichete de masă pe suport electronic. În Polonia, angajatorii acordă tichete de masa electronice încă din anul 2004, iar în Ungaria începând cu anul 2012, în Republica Cehă se acorda efectiv din septembrie 2013, iar în Slovacia tichetele de masă pot fi acordate şi electronic, însă nu e o practică foarte răspândită“, se menţionează în studiu.
Autorii studiului susţin, totodată, că un program eficient trebuie văzut ca un sistem de recompensare total, care include toate cele cinci elemente cheie menite să sporească implicarea angajaţilor şi angajamentul acestora faţă de obiectivele organizaţionale. „Pentru a fi cu adevărat eficiente, este recomandat ca angajatorii să introducă în politica de recompensare a salariaţilor o schemă flexibilă de beneficii, dând astfel posibilitatea angajatului să îşi aleagă singur beneficiul dorit“, concluzionează studiul citat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau