Clarificări privind Programul „Prima maşină“
Dimensiune font:
Guvernul a stabilit plafonul garanţiilor la 350 de milioane de lei * până pe 2 martie se pot înscrie în program şi alţi finanţatori interesaţi.
Plafonul garanţiilor alocat de Guvern în acest an pentru Programul „Prima maşină” va ajunge la o valoare de 350 milioane de lei. Potrivit unei Note de fundamentare a proiectului de Hotărâre privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, publicat de Ministerul Finanţelor Publice, până pe data de 2 martie se pot înscrie în program şi alţi finanţatori interesaţi, precum bănci şi instituţii financiare nebancare (IFN), care nu au reuşit să aplice la sfârşitul anului trecut. „Pentru nivelul plafonului s-au luat în considerare solicitările venite din partea instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare eligibile ca participante în cadrul Programului şi acesta se are în vedere în discuţiile cu FMI şi CE în stabilirea criteriului de performanţă privind garanţiile, parte a acordurilor încheiate cu instituţiile financiare internaţionale“, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre, citată de Mediafax.
Pe lângă cererile de înscriere, aceştia trebuie să pună la dispoziţie detalii specifice legate de valoarea estimată a garanţiilor care urmează a fi acordate, precum şi informaţii privind nivelul costurilor totale pe care le vor aplica finanţărilor. Acestea vor fi trimise către Ministerul Finanţelor Publice şi Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). În prezent, în legislaţie nu este prevăzută posibilitatea ca şi alţi finanţatori să se înscrie în programul guvernamental.
Întrucât legislaţia a fost adoptată la sfârşitul anului, în 2014 plafonul iniţial alocat nu a depăşit suma de 50 milioane de lei. De asemenea, până pe 24 decembrie au trimis cereri de înscriere 10 finanţatori.
Cine poate aplica
Persoanele care doresc să achiziţioneze un autovehicul apelând la Programul „Prima maşină“ vor beneficia de o perioadă de creditare de maximum 5 ani, la un cost al maşinii de cel mult 50.000 lei, plus TVA. De asemenea, vor beneficia de o dobândă subvenţionată în proporţie de 50%. Printre persoanele eligibile aplicării la acest program se numără persoanele fizice cu vârsta peste 18 ani, cu venituri proprii. Acestea trebuie să îndeplinească şi alte criterii de eligibilitate, precum să facă dovada, cu declaraţia pe proprie răspundere, că nu au mai deţinut în proprietate un autoturism nou, iar cu copia facturii emise de vânzător să ateste că autoturismul achiziţionat prin program este nou. Totodată, acesta trebuie să îndeplinească cel puţin cerinţele minime ale standardului EURO 5 şi să fie achiziţionat de la o persoană juridică care are ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor. Mai mult, este necesară achitarea unui avans de minimum 5% din preţul de achiziţie şi asigurarea autoturismului nou-achiziţionat din finanţarea garantată printr-o poliţă de asigurare de tip CASCO, care va acoperi cel puţin riscurile de avarii şi furt. Andra PETRARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau