Concurenţa a pus tunurile pe companiile din Moldova
Dimensiune font:
Trei firme care au ca domeniu de activitate prelucrarea masei lemnoase au primit vizite neaşteptate ale inspectorilor de la Consiliul Concurenţei
Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile a trei companii care activează pe piaţa prelucrării masei lemnoase, respectiv Forestar SA din Neamţ, Nico – Paul SRL şi Saniral SRL, din Suceava, în cadrul investigaţiei privind posibile înţelegeri anticoncurenţiale.
Dilemele mediului de business în „era Trump“, discutate la Iaşi FOTO
Inspecţiile s-au derulat în cadrul investigaţiei privind posibile înţelegeri anticoncurenţiale între cele trei companii, referitoare la fixare de preţ şi împărţire de piaţă, cu ocazia licitaţiilor şi negocierilor organizate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, în vederea achiziţionării de masă lemnoasă. Documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se află în analiza autorităţii. Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei.
Anchete în derulare
Consiliul Concurenţei a declanşat la începutul anului o investigaţie privind posibile înţelegeri între companii active pe piaţa prelucrării lemnului în vederea împărţirii pieţei, surselor de aprovizionare, precum şi adjudecării partizilor (volum de lemn destinat comercializării) la un preţ minimal în cadrul licitaţiilor organizate de Direcţiile silvice Alba şi Hunedoara.
„Cecuri de inovare“ pentru antreprenori
Autoritatea, a efectuat, la acea dată, inspecţii inopinate la sediile companiilor Holzindustrie Schweighofer SRL, Egger Romania SRL, Kronospan Romania SRL, Kronospan Sebeş SA, Silva Logistic Services SRL, Alredia SRL şi Lacul Codrilor SRL. De asemenea, Autoritatea de Concurenţă are în derulare o anchetă sectorială pe piaţa lemnului în cadrul căreia sunt analizate structurile şi mecanismele de funcţionare. În raportul preliminar al studiului, Consiliul Concurenţei a făcut o serie de recomandări pentru îmbunătăţirea mediului concurenţial în acest sector.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau