Cresc tarifele transportatorilor
Dimensiune font:
Tarifele practicate de operatorii de transport vor creşte cu cel puţin 15%, în urma adoptării HG nr. 537/26 iunie 2014, prin care s-au stabilit termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, potrivit unui comunicat al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
Tarifele practicate de operatorii de transport vor creşte cu cel puţin 15%, în urma adoptării HG nr. 537/26 iunie 2014, prin care s-au stabilit termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, potrivit unui comunicat al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). „UNTRR a atras atenţia că excluderea din schema de rambursare a operatorilor economici care se află în procedură de executare silită, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională sau lichidare şi adoptarea termenului de două luni pentru aprobarea cererilor de rambursare vor conduce la majorarea tarifelor operatorilor de transport. Transportatorii vor fi obligaţi să majoreze tarifele cu 15% pentru a recupera pierderile provocate de acciza nerecuperabilă, majorare pe care au amânat-o în aşteptarea returnării accizei suplimentare”, se spune în comunicatul UNTRR.
Potrivit reprezentanţilor Uniunii, consecinţa firească a adoptării Hotărârii de Guvern în forma menţionată este faptul că operatorii de transport rutier sunt obligaţi să alimenteze în afara graniţelor ţării şi să îşi echipeze vehiculele cu rezervoare cu o capacitate din ce în ce mai mare.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau