Deţinuţii ieşeni, transformaţi în confecţioneri
Dimensiune font:
O parte dintre persoanele închise în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi vor avea şansa de a-şi găsi un loc de muncă după terminarea sentinţei.
„Formarea profesională a adulţilor reprezintă o măsură necesară şi de o importanţă deosebită, având în vedere că forma cea mai sigură de protecţie socială oferită persoanelor în căutarea unui loc de muncă o reprezintă încadrarea lor în muncă. Pe lângă experienţa profesională, atunci când îţi doreşti un loc de muncă pe un post care necesită o anumită specializare, trebuie să ai o diplomă care să ateste faptul că eşti calificat în acea meserie”, susţin reprezentanţii Penitenciarului Iaşi.
Astfel, în cadrul instituţiei a avut loc săptămâna aceasta deschiderea cursului de calificare profesională în meseria de Confecţioner-asamblor din textile, desfăşurat în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi, curs ce va avea loc în perioada 5 noiembrie 2014 – 5 februarie 2015. La curs au fost selectionaţi 15 detinuţi aflaţi în regim deschis.
Prin susţinerea acestei activităţi, conducerea Penitenciarului speră să crească şansele de reinserţie socială a deţinutilor prin oferirea unei calificări profesionale care să sporească posibilităţile de ocupare a unui loc de muncă ulterior perioadei de detenţie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau