Economia pe scurt
Dimensiune font:
Cele mai importante informaţii economice ale zilei prezentate pe scurt de cotidianul Evenimentul Regional al Moldovei.
Creşte comerţul la nivel naţional
Volumul comerţului cu amănuntul în România a crescut cu 5% în luna septembrie, comparativ cu perioada similară din 2013, aceasta fiind a patra mare creştere înregistrată de o ţară membră a Uniunii Europene, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În zona euro, comerţul cu amănuntul a urcat cu 0,6%, în timp ce în Uniunea Europeană s-a înregistrat o creştere de 1%. Comerţul cu amănuntul în UE a fost influenţat de faptul că vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 1,5%, iar vânzările de alimente, băuturi şi ţigări au urcat cu 1,2%. Dana CHIRU
Standarde internaţionale pentru asiguratori
Societăţile de asigurări din România se pregătesc pentru introducerea standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRS) începând cu 1 ianuarie 2015, care vor deveni obligatorii pentru toate societăţile de asigurări/reasigurări autorizate în România şi pentru cele care activează în baza dreptului de liberă stabilire. IFRS reprezintă un set de standarde contabile care vizează întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare într-un mod transparent, care să permită comparabilitatea informaţiilor la nivel internaţional. Alina STAN
Maşini de transport în leasing
BCR Leasing IFN a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, o creştere a vânzărilor cu aproximativ 95% faţă de perioada similară a anului trecut, valoarea bunurilor finanţate fiind de circa 61 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instituţiei financiare. „Cele mai mari creşteri au fost înregistrate pe segmentul de leasing pentru vehicule comerciale grele, unde compania a realizat o triplare a valorii finanţate faţă de trimestrul trei 2013. Finanţările de vehicule au reprezentat, pe primele trei trimestre din acest an, aproape 73% din portofoliul de produse al BCR Leasing IFN. În interiorul acestui segment, mai mult de jumătate din finanţări (52%) au fost destinate leasingului de autoturisme, 38% leasingului de vehicule comerciale grele şi 10% leasingului de vehicule comerciale uşoare”, se arată în comunicat. Dana CHIRU
Două companii româneşti îşi pregătesc exitul
Două companii energetice româneşti negociază în prezent preluarea unor active în afara ţării, a declarat, miercuri, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, într-un seminar de profil. Oficialul a refuzat să numească cele două companii. Alina STAN
Jumătate dintre români, acoperiţi de Vodfone 4G
Aproape jumătate din populaţia României este acoperită de reţeaua 4G pusă la dispoziţie de Vodafone România, în timp ce 81% din populaţia urbană poate accesa acelaşi tip de reţea, au anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, oficialii operatorului telecom. Conform datelor, 81% din populaţia urbană beneficiază de tehnologia 4G oferită de Vodafone la nivel naţional, iar rata de acoperire la nivelul întregii populaţii este de 45%. Dana CHIRU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau