Economia pe scurt
Dimensiune font:
Cele mai importante informaţii economice ale zilei prezentate pe scurt de cotidianul Evenimentul Regional al Moldovei.
Cresc veniturile Poştei Române
Divizia de curierat a Poştei Române a înregistrat, în primele 11 luni ale anului, o creştere a veniturilor de 13,4%, iar estimările pentru finalul lui 2014 ajung la 14%, arată datele oficiale ale operatorului poştal. Rezultatul pozitiv consemnat de sucursala Servicii Express (SSE), divizia de curierat a Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), s-a datorat, în special, serviciului Prioripost. Potrivit sursei citate, în intervalul analizat, cheltuielile SSE au scăzut cu 11%. Dana CHIRU
Bugetul a fost aprobat cu un singur amendament
Comisiile reunite pentru buget-finanţe au aprobat, joi, bugetul pe 2015 al Ministerului Economiei, cu un singur amendament, care prevede suplimentarea acestuia cu 200 de milioane de lei pentru dezvoltarea turismului. Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a anunţat că susţine acest amendament, iar deputatul PNL Andreea Paul şi-a exprimat convingerea că suplimentarea bugetului pentru turism va duce la o dublare a veniturilor din sector. Alina STAN
145 de cursuri de formare în ianuarie
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza, în luna ianuarie 2015, un număr de 145 de programe de formare profesională, pentru 2.861 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite. Conform unui comunicat al Agenţiei, programele vor fi organizate de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti. Dana CHIRU
Îşi revine rubla
Moneda rusească (rubla), care a înregistrat luni şi marţi o cădere istorică, şi-a revenit joi, 18 decembrie, înaintea conferinţei anuale de presă a preşedintelui Vladimir Putin, care nu a făcut încă niciun fel de declaraţii cu privire la criza monetară, transmite AFP. În jurul orei 7,20 GMT, moneda euro a scăzut până la 72 de ruble, de la cotaţia de 75,10 ruble, înregistrată miercuri seara, în timp ce dolarul a scăzut până la 58,55 ruble, de la nivelul de 60,65 ruble înregistrat miercuri. De asemenea, pe piaţa bursieră, indicele TRS a urcat şi el cu 6,76%, după ce luni şi marţi a pierdut peste 10%. Alina STAN
Starbucks nou în Bucureşti
Lanţul american Starbucks va deschide astăzi, 19 decembrie, cafeneaua din Hanul lui Manuc, ajungând la o reţea cu 11 unităţi, după ce a închis cafeneaua din AFI Palace Cotroceni, dintre care opt se situează în Bucureşti, a anunţat joi compania. Ultima cafenea a fost inaugurată în septembrie în zona Pipera din Capitală, în complexul de birouri Novo Park, cu o suprafaţă de 200 metri pătraţi.
În prezent, lanţul american are 10 sedii, dintre care şapte în Bucureşti şi câte unul în Cluj-Napoca, Timişoara şi Constanţa.
Compania a anunţat anterior că vrea să ajungă în acest an în Iaşi cu două cafenele şi analizează pieţe precum cele din Sibiu, Craiova şi Braşov, vizând să-şi extindă reţeaua până la 30-35 de unităţi în următorii cinci ani. Dana CHIRU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau