Economia pe scurt
Dimensiune font:
Chevron renunţă la explorarea gazelor de şist în Polonia * Cinci oferte pentru construcţia hidrocentralei Tarniţa * Venituri modice pentru datornicii în franci elveţieni
Chevron renunţă la explorarea gazelor de şist în Polonia
Grupul petrolier american Chevron a decis să renunţe la explorarea gazelor de şist din Polonia, un sector care nu a reuşit să îndeplinească aşteptările de transformare a furnizării de energie în Europa de Est, transmite Reuters. Divizia Chevron din Polonia „a decis să renunţe la operaţiunile legate de gazele de şist din această ţară deoarece oportunităţile de aici nu mai concurează favorabil cu alte oportunităţi din portofoliul global al Chevron“, se arată în declaraţia companiei publicată sâmbătă. Şi firmele Exxon Mobil, Total şi Marathon Oil au renunţat la explorarea gazelor de şist în Polonia. Dependentă de importurile ruseşti, Polonia vrea să-şi diversifice sursele de aprovizionare şi mizează pe rezervele sale de gaze de şist, care, potrivit raportului US Energy Information Agency (EIA), ar fi cele mai mari din Europa, estimate undeva între 800 şi 2.000 de miliarde de metri cubi.
Cinci oferte pentru construcţia hidrocentralei Tarniţa
Compania Hidro Tarniţa, care încearcă de câţiva ani să atragă investitori pentru construcţia hidrocentralei de peste 1 miliard de euro din judeţul Cluj, a primit vineri oferte de la cinci investitori interesaţi de proiect. „Cinci companii au depus oferte preliminare şi neangajante în cadrul acestei etape de precalificare pentru dezvoltarea Tarniţa-Lăpuşteşti. Urmează ca în următoarele săptămâni să analizăm documentaţia depusă pentru a verifica dacă toate elementele sunt în acord cu prevederile procedurii de selecţie. Conform principiului transparenţei, lista investitorilor precalificaţi va fi publicată după analizarea documentaţiei depuse, urmând să intrăm în următoarea fază a etapei de precalificare, cea de negociere“, a declarat Ovidiu Demetrescu, directorul general al companiei de proiect Hidro Tarniţa. Acţionarii Hidro Tarniţa sunt Complexul Energetic Oltenia, SAPE Electrica, Nuclearelectrica şi Complexul Energetic Hunedoara, fiecare cu câte 25% din acţiuni.
Venituri modice pentru datornicii în franci elveţieni
Trei sferturi dintre datornicii la bănci în franci elveţieni au venituri lunare sub 2.500 de lei, iar jumătate din total câştigă mai puţin de 1.500 de lei pe lună, numai puţin peste 10% ajungând la venituri de până la 3.500 de lei, a declarat vineri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Astfel, 11,5% dintre debitorii în franci elveţieni au venituri cuprinse între 2.500 de lei şi 3.500 de lei, 7% ajung cu salarii până la 5.000 de lei, 3% câştigă între 5.000 şi 7.000 de lei şi 3,5% au câştiguri de peste 7.000 de lei lunar.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau