Economia pe scurt
Dimensiune font:
A crescut numărul înmatriculărilor * Amnistie din partea Fiscului *
Asociaţia Agenţiilor de Turism vrea reducerea TVA şi la restaurante
A crescut numărul înmatriculărilor
Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 3,7% în 2014, comparativ cu anul precedent, iar cele pentru transportul mărfurilor au înregistrat în perioada menţionată o creştere cu 6,9%, informează Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, anul trecut au fost 298.924 înmatriculări noi de vehicule rutiere pentru pasageri şi 83.604 pentru transportul mărfurilor. Potrivit comunicatului INS, în trimestrul IV 2014 comparativ cu trimestrul similar din anul 2013, autobuzele şi microbuzele au crescut cu 43,4%, iar autoturismele au crescut cu 9,2%. În ceea ce priveşte categoria mopede şi motociclete a fost înregistrată o scădere cu 11,1%. INS mai arată că în aceeaşi perioadă înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au crescut cu 4,6% la categoria remorci şi semiremorci, cu 4,4% la categoria autotractoare, respectiv cu 3,2% la categoria autocamioane.
Amnistie din partea Fiscului
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va emite din oficiu decizii de anulare a plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) impuse anterior pentru persoanele fizice care nu aveau obligaţia acestei plăţi, iar persoanele care au achitat banii vor avea dreptul la restituirea sumelor plătite. Procedura a fost decisă de Guvern printr-un proiect de lege, după ce, la începutul anului, câteva mii de copii din Curtea de Argeş şi din localităţile limitrofe care au alocaţiile pe card au primit înştiinţări de plată de la ANAF prin care sunt anunţaţi că au de achitat câte 468 de lei, reprezentând CAS pe anul 2012, printre cei notificaţi numărându-se copii de zece ani sau nedeplasabili. ANAF a anunţat atunci că a sistat emiterea deciziilor de impunere pentru contribuţiile datorate din dobânzile încasate la alocaţiile pentru copii şi aşteaptă o iniţiativă legislativă care să permită amnistierea fiscală în cazul sumelor deja imputate.
Asociaţia Agenţiilor de Turism vrea reducerea TVA şi la restaurante
TVA ar trebui redusă la toate restaurantele de la 24% la 9%, nu doar la mesele din cadrul pachetelor turistice, potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Începând cu 1 martie, în cazul refuzului agentului economic de a emite şi înmâna bon fiscal, cumpărătorul poate să nu achite bunul dobândit sau serviciul prestat, având în vedere că o tranzacţie nefiscalizată nu reprezintă altceva decât o încălcare a legii. Aşadar, cumpărătorul poate păstra bunul fără să îl mai plătească în cazul unui refuz al agentului economic de a emite bon fiscal, potrivit Ministerului Finanţelor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau