Economia pe scurt
Dimensiune font:
Cele mai importante informaţii economice ale zilei prezentate pe scurt de cotidianul Evenimentul Regional al Moldovei.
Reduceri de weekend la CFR
Pasagerii pot beneficia de reduceri de până la 35%, în funcţie de numărul weekendurilor alese dintr-o lună (2, 3 sau 4), la călătoriile CFR prin oferta ,,bilet de weekend”, informează CFR Călători. Compania asigură legături directe cu trenul spre destinaţii turistice din România. Pasagerii îşi pot planifica, la preţuri accesibile, excursii de weekend din marile oraşe — Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj Napoca, Braşov, Suceava, spre zonele turistice — Valea Prahovei, Băile Herculane, Buziaş, şuncuiuş, Rupea, Sighişoara, Cacica, Vatra Dornei, din proximitatea centrelor urbane.
Tariful de rezervare a locului (de 4 lei) este opţional pentru această ofertă. Pentru călătoriile individuale între Sinaia şi Braşov în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, CFR Călători acordă reduceri între 31% şi 56% la bilete, reducerile neputând fi cumulate. Astfel, pasagerii care efectuează 4 călătorii dus-întors pe ruta Bucureşti — Sinaia, la clasa a II-a cu un tren Regio vor plăti 98,8 lei, iar pe ruta Constanţa-Bucureşti, 159 lei. Dana CHIRU
Twitter şi-a dublat veniturile
Veniturile totale ale Twitter au crescut cu 111% anul trecut comparativ cu 2013, ajungând la 1,4 miliarde de dolari, în timp ce pierderea anuală a scăzut cu 10,5%, la 577 de milioane de dolari, în urma creşterii numărului de utilizatori din primele trei trimestre. În 2013, Twitter a înregistrat venituri în valoare de 664,9 milioane de dolari şi o pierdere netă de 645 milioane de dolari, se arată într-un raport publicat de compania americană. Acţiunile Twitter au urcat cu până la 13% în şedinţa extinsă de tranzacţionare, în condiţiile în care anul trecut titlurile companiei au scăzut cu 44%, potrivit Bloomberg. Alina STAN
Petrolul SA şi-a cerut insolvenţa
SC FC Petrolul SA, societatea care administrează gruparea prahoveană din Liga I, a depus la Tribunalul Prahova cererea de intrare în insolvenţă, aceasta fiind înregistrată în data de 4 februarie. Cererea va fi soluţionată la Secţia a II-a civilă a Tribunalului Prahova, de unde va primi o hotărâre în termen de cinci zile de la data înaintării.
Luna trecută, o altă cerere de intrare în insolvenţă a clubului, formulată de unul dintre creditori, SGU Ploieşti (societatea care administrează stadionul „Ilie Oană”, căreia Petrolul îi datorează aproximativ 300.000 euro), a fost retrasă.
Conform agenţiei Mediafax, Petrolul se alătură grupului de echipe din Liga I aflate în insolvenţă, din care mai fac parte CFR Cluj, Dinamo, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi şi Rapid. Andra PETRARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau