Economia pe scurt
Dimensiune font:
Profitul Gazprom s-a redus * BNR lansează o monedă aniversară * Trenuri suplimentare până pe 4 mai * Fonduri suplimentare pentru Grecia
Profitul Gazprom s-a redus
Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, a anunţat că profitul său net atribuibil acţionarilor, calculat potrivit standardelor internaţionale de contabilitate IFRS, a scăzut anul trecut cu 86%, până la 159 miliarde de ruble (3,07 miliarde de dolari), transmit Bloomberg şi Reuters. Cifra anunţată de Gazprom este mult sub profitul de 1,1 miliarde de ruble înregistrat în 2013 şi de asemenea inferioară estimărilor analiştilor care mizau pe un profit de 665 miliarde de ruble.
BNR lansează o monedă aniversară
Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată aniversării a 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Monedele din argint, cu o valoare nominală de 10 lei, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central. Tirajul emisiunii este de 250 monede, iar preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 330 lei/bucata.
Trenuri suplimentare până pe 4 mai
CFR Călători suplimentează, în perioada 29 aprilie - 4 mai 2015, pentru mini-vacanţa de 1 Mai, capacitatea de transport cu 20 trenuri InterRegio şi Regio pentru a asigura legătura directă dintre toate regiunile ţării şi staţiunile de la Marea Neagră. De asemenea, conform unui comunicat al companiei, în intervalele orare cele mai solicitate, turiştii au la dispoziţie legături frecvente între Constanţa şi staţiuni. „Preţurile biletelor de tren pe ruta Bucureşti-Constanţa variază în funcţie de rangul trenului. Astfel, un bilet întreg la un tren Regio şi RE, la clasa a II-a, costă 30,5 lei, iar dus-întors este 54,9 lei. La un tren InterRegio, la clasa a II-a cu loc, biletul costă 62 lei şi 112,4 lei dacă este cumpărat dus-întors. Elevii şi studenţii beneficiază de reduceri“, informează CFR.
Fonduri suplimentare pentru Grecia
Banca Centrală Europeană (BCE) a suplimentat fondurile de urgenţă destinate băncilor din Grecia cu 1,4 miliarde euro, la 76,9 miliarde euro, chiar dacă anterior semnalase că accesul la finanţare ar putea deveni mai dificil din cauza blocajului negocierilor ţării cu creditorii, potrivit unei surse.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau