Economia pe scurt
Dimensiune font:
Înmatriculările Dacia în Marea Britanie au crescut * Cât e de pregătită România de schimbare? *
Linie modernă de îmbuteliere la Cramele Recaş
Înmatriculările Dacia în Marea Britanie au crescut
Potrivit datelor publicate luni de Asociaţia britanică a producătorilor şi dealerilor de maşini, înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Marea Britanie au crescut cu 11,46% în primele şase luni, în timp ce piaţa a înregistrat un avans de 6,9%, la un nivel record de 1.376.889 de unităţi. Cota Dacia pe piaţa britanică a crescut la 1,05% în primele şase luni, de la 1,01% în urmă cu un an. La sfârşitul primelor cinci luni, Dacia avea o cotă de piaţă de 1,06%. În luna iunie, vânzările Dacia în Marea Britanie au urcat cu 33%, la 2.568 de autoturisme, de la 1.931 unităţi în aceeaşi perioadă a anului trecut, conferind mărcii o cotă de piaţă de 1%, faţă de 0,85% în urmă cu un an.
Cât e de pregătită România de schimbare?
România ocupă locul 79 într-un top global privind adaptabilitatea la schimbare, în care au fost evaluate 127 de ţări cu privire la capacitatea de pregătire şi reacţie la schimbările cauzate de factori precum calamităţi naturale, şocuri economice şi politice, evoluţia demografică şi noile tehnologii. Studiul a fost realizat de compania de audit şi consultanţă KPMG în parteneriat cu Oxford Economics. „Faţă de precedentul sondaj, realizat în 2013, România şi-a îmbunătăţit punctajul CRI (Change Readiness Index, Indicele de Adaptabilitate la Schimbare, n.r.) general, care reliefează capabilităţile pe trei piloni principali: mediul de afaceri, sectorul guvernamental şi oamenii şi societatea civilă. România a obţinut cel mai bun punctaj la capabilităţile oamenilor şi societăţii civile, deşi aceasta este singura mare categorie la care punctajul ţării a scăzut comparativ cu studiul precedent“, arată KPMG.
Linie modernă de îmbuteliere la Cramele Recaş
Cramele Recaş vor avea cea mai modernă linie de îmbuteliere din Europa, prin care îşi va dubla capacitatea, de la 4.000 de butelii pe oră la 8.000 pe oră, ajungând până la circa 19 milioane de litri de vin anual. „Este o linie de îmbuteliere care a fost deja contractată în Italia, va fi cu o capacitate de circa 8.000 de butelii pe oră, de o modernitate extraordinară. De altfel, credem că atunci când va fi montată, la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor, va fi cea mai modernă din Europa. Este o linie de care noi avem foarte mare nevoie pentru că cea veche pe care o avem în utilizare în această perioadă este bună, dar capacitatea este foarte mică, la circa 4.000 de butelii pe oră şi nu mai face faţă necesităţilor pe care le are firma“, a declarat Gheorghe Iova, directorul Cramelor Recaş.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau