Economia pe scurt

default

Dimensiune font:

| 20-04-2016 08:01

Unul din cinci tineri nu are loc de muncă * Fondurile de investiţii susţin afacerile de tip start-up *
Cea mai mare creştere a lucrărilor de construcţii din UE

Unul din cinci tineri nu are loc de muncă
Rata şomajului a fost anul trecut de 6,8% la nivel naţional, similar cu nivelul din anul precedent, cel mai mare procent fiind în cazul tinerilor de 15-24 de ani, respectiv 21,7%, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică. Raportat la nivelul de studii, rata este mai mare în cazul absolvenţilor învăţământului scăzut şi mediu, de 8,1%, respectiv 7,2%, în timp ce în cazul persoanelor cu studii superioare rata şomajului a fost de 4,1%. Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 1,7 puncte procentuale (7,5% la bărbaţi faţă de 5,8% la femei), iar pe medii de rezidenţă de 0,4 puncte procentuale (7% în urban faţă de 6,6% în rural). Rata şomajului de lungă durată, în care persoana este în şomaj de minim un an, a fost de 3%, iar incidenţa şomajului de lungă durată (ponderea persoanelor aflate în şomaj de un an şi peste în total şomeri) a fost de 43,9%. Pentru tineri (15-24 ani), rata şomajului de lungă durată (în şomaj de şase luni şi peste) a fost de 13,1%, iar incidenţa şomajului de lungă durată în rândul tineretului de 60,6%.

Fondurile de investiţii susţin afacerile de tip start-up
Firmele noi nu sunt finanţate de bănci, iar când apare un start-up acesta pleacă spre fondurile de investiţii, a declarat Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR), într-o conferinţă de specialitate. „Simţim că piaţa financiară a României este debalansată cu accent puternic pe bănci, bănci de economii ca să fiu mai clar. Asta creează dificultăţi exact pentru sectorul pe care Friedman îl evoca, adică firmele mici. În special companiile noi nu sunt finanţate de bănci. Este un risc pe care banca îl ia. Când apare un start-up, el pleacă la altcineva, fonduri de investiţii“, a spus Olteanu. Potrivit acestuia, sectorul financiar românesc trebuie diversificat. „Trebuie să diversificăm sectorul financiar şi una dintre provocări, atât pentru autorităţile publice, cât şi pentru piaţă, este să facă România destul de atractivă, de stabilă, de predictibilă, înţeleaptă economic, politic, judiciar, pentru ca acest tip de bani să vină“, a afirmat oficialul BNR.


Cea mai mare creştere a lucrărilor de construcţii din UE
România a avut în februarie cea mai mare creştere a lucrărilor de construcţii din toate statele membre ale Uniunii Europene, comparativ cu luna precedentă, arată datele prezentate marţi de Oficiul european de Statistică (Eurostat). În schimb, lucrările de construcţii au scăzut cu 0,4% în UE şi cu 1,1% în zona euro. În rândul statelor membre, cele mai mari scăderi ale lucrărilor de construcţii s-au înregistrat în Franţa (minus 6%), Suedia (minus 5,1%) şi Slovenia (minus 4,1%), iar cele mai mari creşteri s-au înregistrat în România (5,1%), Marea Britanie (3,1%) şi Bulgaria (2,7%).

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei