Ferme de carantină pentru eliminarea bolii limbii albastre
Dimensiune font:
România va avea ferme de carantină autorizate pentru animale, în vederea eliminării suspiciunii de boala limbii albastre, din cauza căreia exporturile româneşti de animale vii au fost restricţionate încă din anul 2014, informează, Camera de Comerţ a României în Italia (CCIRO). Potrivit unui comunicat al CCIRO, decizia a fost luată în cadrul unei întâlniri organizată recent, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), între oficiali CCIRO Italia şi reprezentanţi ai crescătorilor români, importatorilor italieni şi autorităţilor sanitar-veterinare din cele două ţări. „A fost convenit un parcurs eficient pentru carantinarea animalelor, în vederea reluării exporturilor. În acest sens, vor fi autorizate ferme de carantină pentru eliminarea suspiciunii de boala limbii albastre, din cauza căreia exporturile româneşti de animale vii au fost restricţionate încă din 2014. Este incredibil că, până în septembrie 2015, nu a fost autorizată încă nicio structură de carantină, pentru aplicarea articolelor 3 şi 4 din Regulamentul CE 1266/2007 care prevăd modalitatea de depăşire a restricţiilor în condiţiile existenţei suspiciunii de boala limbii albastre”, se menţionează în comunicat. Boala limbii albastre, depistată în mai multe localităţi din România, afectează în special ovinele, dar şi bovinele şi caprele. Din cauza acestei boli, exportul animalelor vii în Uniunea Europeană a fost restricţionat. Conform Regulamentului CE 1266/2007, exporturile de animale vii pot fi făcute dacă acestea stau în carantină un anumit interval de timp, după care sunt supuse testelor de boală, iar testele au rezultat negativ. Georgiana BĂNUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau