Firmă de construcţii cu profit majorat de 21 de ori
Dimensiune font:
Cele mai noi date financiare ale companiilor ieşene care au ca domeniu de activitate lucrări de construcţii arată că, anul trecut, câştigul acestora a crescut considerabil * în acelaşi interval, cifra de afaceri a rămas constantă
Două dintre cele mai importante companii din Iaşi care activează în domeniul construcţiilor şi-au prezentat rezultatele financiare pe anul trecut. O primă firmă, care apare şi în topul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, este Construcţii Unu. Compania cu peste 180 de angajaţi a raportat pentru 2014 o cifră de afaceri similară cu cea din anul precedent, dar profitul a explodat, în acelaşi interval.
Concret, cifra de afaceri netă a celor de la Construcţii Unu a fost, în 2014, de 14.601.992 lei, în uşoară scădere faţă de anul precedent când aceasta a ajuns la 14.661.176 lei. În schimb, profitul a crescut de la 54.003 lei, în urmă cu doi ani, la 1.157.522 lei, în 2014. Practic, câştigul s-a majorat de peste 21 de ori, potrivit datelor comparative înregistrate la Fisc.
Averea FORTUS vândută la bucată EXCLUSIV
Compania Construcţii Unu are unul dintre cele mai bogate portofolii cu lucrări executate din fonduri europene. Astfel, firma se ocupă de reabilitarea Ansamblului Mitropolitan Iaşi – „Valorificarea turistica a Ansamblului mitropolitan din Iaşi”. Proiectul presupune intervenţii la Catedrala Mare, Mitropolia Veche, Palatul Mitropolitan, Cancelaria mitropolitană, Biblioteca Mitropolitană „Dumitru Stăniloae”, Căminul monahal „Sf. Gheorghe” şi Casa „Epivata”. Acest proiect este realizat alături de o altă firmă de top din Iaşi -SC IASICON SA. Totodată, Construcţii Unu a intervenit la Biserica „Sf. Sava“ din Iaşi, Mănăstirea Golia, Mănăstirea Bârnova, dar şi Mănăstirea Neamţ.
Pe lista cu cei mai importanţi clienţi ai firmei se află Ministerul Culturii şi Cultelor Bucureşti, Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice, Compania Naţională de Investiţii Bucureşti, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, ANL Bucureşti, CEC, Regia Naţională a Pădurilor „Romsilva“, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Consiliul Judeţean Iaşi, Casa de Cultură a Studenţilor, dar şi mai multe spitale din judeţ.
O altă companie prezentă în topurile de profil din judeţ, Grup Construcţii Est SA, cu acelaşi domeniu de activitate a înregistrat aceeaşi traiectorie în 2014. Concret, cifra de afaceri a companiei ieşene a fost, anul trecut, de 14.286.730 lei, în uşoară creştere faţă de anul precedent când a fost de 14.079.780. În schimb, profitul net a ajuns la 907.747, în 2014, în creştere de la 634.933. Firma a raportat anul trecut peste 110 angajaţi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau