Firma poliţistului-fermier din Siret a intrat în insolvenţă
Dimensiune font:
Un creditor a cerut insolvenţa societăţii Eco Plai Bucovina SRL, deţinută de Mihai Filipiuc* omul de afaceri, care este şi şeful Poliţiei Locale Siret, a intrat în vizorul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 2014, fiind acuzat că a luat ilegal subvenţii de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Botoşani * sumele obţinute ilegal erau estimate la 100.000 de euro pentru mai multe suprafeţe de teren declarate fictiv
O controversată firmă din judeţul Suceava a intra în insolvenţă. Tribunalul Suceava a admis, săptămâna trecută, solicitarea creditorului SC Chimagri Distribution SRL de deschidere a procedurii de insolvenţă pentru debitoarea Eco Plai Bucovina SRL. „Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar toate documentele şi informaţiile cerute cu privire la activitatea şi averea debitoarei, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurilor patrimoniale efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii“, se arată în decizia Tribunalului Suceava.
Următorul termen de judecată este 13 iunie 2016, în timp ce termenul limită pentru depunerea creanţelor este 22.04.2016.
Societatea Eco Plai Bucovina este deţinută de Mihai Filipiuc, care a intrat în vizorul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în 2014. Filipiuc a fost reţinut într-un amplu dosar care viza ilegalităţi cu subvenţii pentru terenuri agricole fictive. Acesta apare, potrivit paginii de internet a Primăriei Siret, ca şeful Serviciului Poliţiei Comunitare.
Terenuri-fantomă în Botoşani
La finele lunii septembrie 2014, şeful Poliţiei Locale din Siret a intrat în atenţia procurorilor Anticorupţie, fiind suspectat că a încasat peste 100.000 de euro pentru suprafeţe de teren declarate fictiv în judeţul Botoşani. În aceeaşi perioadă, şefii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Botoşani şi mai mulţi fermieri au fost săltaţi de mascaţi. Astfel, directorul instituţiei de la acea dată, Liviu Zaharia şi subalternul său Gabriel Tincu au fost audiaţi de DNA Suceava. Potrivit anchetatorilor, cei doi şefi de la APIA Botoşani îi favorizau pe unii fermieri pentru a primi ilegal fonduri nerambursabile.
Astfel, potrivit procurorilor, unul dintre cei favorizaţi a fost Mihai Filipiuc, care, prin Eco Plai Bucovina SRL şi SC Şoimii Ferme SRL, a obţinut subvenţii necuvenite de aproximativ 100.000 de euro, aferente unor exploataţii agricole inexistente de sute de hectare pe raza localităţii Brăieşti din judeţul Botoşani. Potrivit anchetatorilor, faptele s-ar fi petrecut în perioada 2012 – 2014.
Firma Eco Plai Bucovina SRL are ca domeniu de activitate „creşterea ovinelor şi caprinelor“, iar în 2014 a încheiat anul cu afaceri de 1,4 milioane de lei şi profit de peste 141.000. Totodată, societatea avea datorii de peste 1,7 milioane de lei. De la înfiinţare, din 2008, societatea a înregistrat afaceri în creştere, dar profitul a fluctuat, în 2013, fiind la un nivel minim.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau