Firmele din Iaşi fac bani peste hotare
Dimensiune font:
Valoarea bunurilor exportate de societăţile comerciale din judeţ a depăşit 252 de milioane de euro, în primele patru luni ale acestui an * mai bine de 60% din exporturi au fost către parteneri din spaţiul comunitar
Cele mai recente date raportate de Direcţia Judeţeană de Statistică arată că exporturile firmelor din judeţul Iaşi au crescut în primele patru luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Concret, valoarea bunurilor exportate a ajuns la peste 252 milioane de euro, în perioada 1 ianuarie – 20 aprilie, cu 9% mai mari decât în aceeaşi perioadă din anul 2014. Pe de altă parte, importurile au însumat 217,4 milioane de euro, cu 14,8% mai mari comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2014.
EXCLUSIV Marii fermieri, faţă în faţă cu seceta FOTO
„În perioada 1.I - 30.IV 2015 a fost înregistrat un excedent comercial de 34,6 milioane de euro“, reiese din datele DJS Iaşi. Peste 60% din valoarea bunurilor exportate sau importante a vizat spaţiul comunitar.
Topul ţărilor partenere
Concret, în Uniunea Europeană au fost comercializate bunuri realizate de firmele ieşene în valoare de peste 155,9 milioane de euro, în timp ce partenerii europeni au trimis marfă companiilor ieşene de peste 151,2 milioane de euro. „Ţările partenere situate pe primele 5 locuri în derularea exporturilor, reprezentând 58,68% din total exporturi, au fost: Coreea de Sud (23,76%), Franţa (12,83%), Germania (10,16%), Cehia (6,32%) şi Belgia (5,61%). În derularea importurilor, reprezentând 54,45% din total importuri, au fost: Franţa (15,05%), Germania (14,47%), Italia (11,29%), Turcia (7,25%) şi Republica Moldova (6,39%)“, reiese din datele statisticienilor.
FOTO Randamentul aurului negru EXCLUSIV
Pe grupe de produse, ponderi mai importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de: maşini, aparate şi echipamente (61,8% la export şi 41,0% la import), metale comune şi articole din acestea (9,3% la export şi 15,0% la import), produse ale industriei uşoare (12,0% la export şi 11,9% la import) şi produse ale industriei chimice (6,0% la export şi 12,9% la import).
Creşteri importante în aprilie
Datele raportate doar la nivelul lunii aprilie arată că valoarea exporturilor firmelor din Iaşi a ajuns la 70,2 milioane de euro, fiind cu 15,9% mai mari comparativ cu luna aprilie 2014. Pe de altă parte, valoarea importurilor a însumat 58,5 milioane de euro, în creştere faţă de luna aprilie 2014 cu 12,8 %. „Soldul operaţiunilor de comerţ internaţional în luna aprilie 2015 a fost de +11,7 milioane de euro“, arată datele înregistrate de statisticieni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau