FOTO / VIDEO: S-a deschis cel mai mare târg pentru fermieri
Dimensiune font:
Cea de-a patra ediţie a Târgului Agralim a fost inaugurată în prezenţa oficialităţilor. Atracţiile acestei ediţii sunt utilajele agricole de ultimă generaţie şi noile inputuri din domeniul agricol. Specialiştii în această arie de activitate vor fi prezenţi şi cu prelegeri în secţiunea de Forum.
Până duminică, fermierii ieşeni şi cei interesaţi de cele mai noi informaţii din domeniul agricol pot vizita cea de-a patra ediţie a Târgului Agralim. Expoziţiile cu vânzare, demonstraţiile şi prezentările care vor avea loc până pe data de 21 septembrie vor reuni la ferma Ezăreni, staţiunea didactică de cercetare a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”. „În 2014, Agralim vine cu un concept nou. Este pentru prima dată când un asemenea eveniment se desfăşoară în aer liber, acolo unde îşi desfăşoară, de fapt, activitatea agricultorii”, a precizat Vasile Vîntu, rectorul USAMV Iaşi.
Noutăţile ediţiei de anul acesta a Agralim sunt numeroase atât pentru fermieri cât şi pentru specialişti, plecând de la o expoziţie în câmp organizată la 8 km de Iaşi, pe o suprafaţă de 10 de hectare, la care participă cu standuri expoziţionale peste 100 de companii naţionale şi din străinătate, producători şi importatori de maşini şi utilaje agricole, echipamente zootehnice, inputuri, prestatori de servicii şi furnizori de soluţii complete pentru ferme, până la o zonă de prezentare a loturilor agricole demonstrative şi demonstraţii cu maşini şi utilaje agricole. Târgul se desfăşoară în perioada 18 -21 septembrie 2014, vizitatorii fiind aşteptaţi zilnic, de la 10.00 la 18.00. „La Iaşi sper să reuşim să realizăm cel mai important târg şi expoziţie din domeniu agricol din ţară. Avem deja avantajul celei mai bune universităţi de profil din ţară, avem companii, avem agricultori”, susţine şi Cristian Adomniţei, preşedintele CJ Iaşi.
Daţi click aici pentru o galerie FOTO/VIDEO cu cele mai interesante standuri ale Târgului Agralim!
Informare pentru fermieri
Târgul pentru Fermieri organizat la Iaşi reprezintă, de asemenea, o importantă oportunitate de informare privind fondurile şi mecanismele de finanţare, noutăţile legislative şi noutăţile tehnologice, şi de formare şi dezvoltare a cunoştinţelor pentru creşterea randamentelor fermelor. Scopul târgului expoziţional Agralim, însoţit de seminariile profesionale tematice cu participare gratuită este de a stimula dezvoltarea practicilor agricole şi de a încuraja investiţiile în domeniul agricol.
De asemenea, în cadrul târgului este organizat anul acesta şi Forumul Agricol al Regiunii de Nord-Est. Aflat la cea de-a treia ediţie, evenimentul cuprinde o sesiune de prezentări tematice pe teme privind noutăţi legislative, noutăţi tehnologice şi soluţii de finanţare în agricultură. În data de 19 septembrie, în intervalul orar 10.30 – 14.30, cea de-a doua sesiune a forumului va cuprinde seminarii de specialitate susţinute susţinute de profesori de la USAMV Iaşi şi operatori privaţi din sectorul agricol.
„La Iaşi sper să reuşim să realizăm cel mai important târg şi expoziţie din domeniu agricol din ţară. Avem deja avantajul celei mai bune universităţi de profil din ţară, avem companii, avem agricultori” - Cristian Adomniţei, preşedinte CJ Iaşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau