Harta cu cele mai poluate cartiere din Iaşi
Dimensiune font:
Un cercetător de la Facultatea de Fizică a Universităţii „Al. I. Cuza” a făcut măsurători maraton în oraş pentru a identifica zonele cu cel mai mare risc pentru ieşeni * acesta a prezentat hărţile în care pulberile în suspensie PM10 şi PM2,5 depăşesc media şi de 12 ori * acestea au efecte multiple asupra sănătăţii noastre
Măsurători maraton realizate de conf. dr. Silviu Gurlui, de la Facultatea de Fizică a Universităţii „Al. I. Cuza”, săptămâna trecută, arată nivelul poluării din cartierele oraşului. „Am întocmit hărţile de poluare PM2.5 şi PM10 pentru Iaşi. Valorile maxime admise conform legislaţiei sunt: PM 2.5 = 25 (medie anuală) şi PM 10 = 50 (medie zilnică)”, a anunţat cercetătorul, pe pagina sa de socializare. Practic, în hărţile făcute publice se pot observa zone în care valoarea PM2,5 ajunge şi la 220, iar a PM10 la 600, ceea ce înseamnă depăşiri chiar şi de 12 ori. „Sunt prezentate valorile maxime posibile obţinute efectiv în trafic pe culoarul de mers al maşinilor. Valorile pentru arterele pietonale pot fi uşor mai reduse, însă cu siguranţă zonele fierbinţi sunt aceleaşi. Dimineaţa, poluarea este mult mai redusă cu particule PM2.5, iar zona centrală este curată, dar acestea se acumulează foarte mult pe seară şi apar zone cu poluare deosebită”, explică specialistul, care a mai transmis că „valorile absolute pot fi afectate de erori minore din cauza metodei de lucru, condiţiilor meteo etc”.
Puţine zone curate
Acesta a precizată că „o atenţie aparte ar trebui acordată pentru bulevardul Vasile Lupu (zona Doi Băieţi, Pod Metalurgie) unde sunt valori extreme ale poluării pe timp de seară. De asemenea, sunt obţinute depăşiri mari în zona Ţuţora, strada Bucium, Pod Bulevard Socola, CUG, zona de intrare în Horpaz, unde s-a raportat o concentraţie foarte mare de PM2.5 pe seară. Una dintre cele mai curate zone este Zona Copou Agronomie-Breazu. Zonele Tătăraşi, Metalurgie, Bularga sunt dintre cele mai poluate”, a atras atenţia conf. dr. Silviu Gurlui, cercetător în cadrul Laboratorului de Optica Atmosferei, Spectroscopie şi Laseri LOA-SL.
Măsurătorile de la sol realizate de specialist arată că aerul este tot mai poluat în Iaşi. „Atrag atenţia ca acest studiu este realizat pentru populaţie şi are exclusiv valoare informativă pentru autorităţile statului. Zonele semnalate de mine sunt nocive şi îndemn şoferii în trafic şi pietonii să evite aceste zone”, a semnalat cercetătorul.
Potrivit www.calitateaer.ro, poluarea cu pulberile în suspensie PM10 şi PM2.5 pot provoca inflamaţii şi intoxicări: „Sunt afectate în special persoanele cu boli cardiovasculare şi respiratorii, copiii, vârstnicii şi astmaticii. Copiii cu vârsta mai mică de 15 ani inhalează mai mult aer, şi în consecinţă mai mulţi poluanţi. Sunt în mod special vulnerabili, deoarece plămânii lor nu sunt dezvoltaţi, iar ţesutul pulmonar care se dezvolta în copilărie este mai sensibil. Expunerea pe termen lung poate cauza cancer şi moartea prematură”. Principalele cauze care determină prezenţa acestor pulberi sunt „traficul rutier, activitatea industrială, sistemul de încălzire a populaţiei”.
Iaşul a devenit un punct fierbinte pe harta zonelor roşii de poluare
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau