Început de an în forţă pentru firmele ieşene GRAFICE
Dimensiune font:
Companiile din judeţ care îşi valorifică bunurile peste hotare au raportat exporturi în creştere, în prima lună a acestui an * aceeaşi evoluţie s-a înregistrat şi în ceea ce priveşte importurile
Cele mai recente date prezentate de statisticieni arată că luna ianuarie a fost una foarte bună pentru afacerile firmelor din Iaşi. Astfel, exporturile, în ianuarie 2015, au însumat peste 56,5 milioane de euro, cu 6,6% mai multe decât aceeaşi lună a anului trecut.
O creştere mult mai mare s-a înregistrat la nivelul importurilor. Concret, valoarea bunurilor importate de firmele cu sediul în Iaşi a ajuns la 42,6 milioane de euro, cu 9,6% mai mult decât în prima lună a anului trecut. „Soldul operaţiunilor de comerţ internaţional în luna ianuarie 2015 a fost de +13.930.000 euro“, reiese din datele statisticienilor.
Peste 65% din valoarea exporturilor şi peste 68% din cea a importurilor s-au înregistrat în interiorul spaţiului comunitar. Astfel, aproape 40 de milioane de euro a ajuns valoarea exporturilor către firme din Uniunea Europeană, iar sumele angrenate în importuri au depăşit 29 de milioane de euro. Cu toate acestea, principalul partener în ceea ce priveşte valorificarea bunurilor companiilor ieşene este din afara UE.
Fortus aprovizionează şantierele navale din Olanda
Concret, aproape 21% din bunurile exportate au ajuns în Coreea de Sud, aceasta fiind urmată în top cinci parteneri la export de Franţa, Germania, Cehia şi Belgia. În ceea ce priveşte importurile, ierarhia se schimbă. Pe primul loc se află motorul economic al Europei, respectiv Germania, urmată de Franţa, Italia, Turcia şi China.
„Pe grupe de produse, în luna ianuarie 2015, ponderi mai importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de: maşini, aparate şi echipamente (61,6% la export şi 44,5% la import), metale comune şi articole din acestea (10,2% la export şi 15,9% la import), produse ale industriei uşoare (12,6% la export şi 10,4% la import) şi produse ale industriei chimice (4,6% la export şi 12,1% la import)“, reiese din analiza statisticienilor.
56,5 milioane de euro
Aceasta este valoarea exporturilor raportate de companiile ieşene, în prima lună din an.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau