Kaufland a obligat un client să cumpere un produs expirat!
Dimensiune font:
Un client al magazinului Kaufland a fost forţat să cumpere un aliment expirat pentru a putea demonstra neregulile din cadrul magazinului. Acesta a achiziţionat un produs alimentar cu termenul de valabilitate depăşit de cinci zile dintr-unul dintre supermarketurile Kaufland din municipiu.
Un ieşean a fost pe punctul de a-şi intoxica copilul cu alimente expirate cumpărate dintr-un magazin din centrul oraşului. Ciprian L., client al supermarketului Kaufland Pavlov, a găsit în raftul cu lactate un pachet cu produse cu termenul de valabilitate depăşit. „Am fost la cumpărături, ca tot omul. Am luat de pe raft iaurt grecesc Oly. Sunt pachete cu câte patru recipiente. Am văzut că unul dintre produse avea termenul de valabilitate până pe data de 5 octombrie. Noi am făcut cumpărăturile pe 10 octombrie!”, susţine Ciprian L. Doar atenţia l-a împiedicat să pună pe masă un iaurt cu termenul de valabilitate depăşit. La casă, acesta a solicitat prezenţa managerului magazinului, dar directoarea nu a fost de găsit. A venit, în schimb, un angajat al Kaufland care l-a ameninţat pe client cu o reclamaţie la Poliţie. „Eu am vrut să iau iaurtul expirat, care, evident, nu era potrivit pentru consum, pentru a face o reclamaţie. Mi s-a spus că nu pot ieşi cu produsul din magazin fără să îl plătesc. Am fost ameninţat cu Poliţia dacă refuz să plătesc un aliment care nu poate fi consumat”, explică ieşeanul.
Dezinteres faţă de consumatori
Acesta a înaintat şi o plângere către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului. A achitat produsul expirat, dar a solicitat şi un bon cu ştampila magazinului din care a fost cumpărat. „Am făcut şi o plângere la Protecţia Consumatorului, pentru că m-a deranjat acest fapt. Produsul respectiv voiam să-l dau copilului. Noroc că m-am uitat la termenul de valabilitate. Sunt alte persoane care nu sunt atente la acest aspect”, a mai spus Ciprian L.
Produsele alimentare expirate existente la rafturile magazinelor din Iaşi sunt o problemă cu care comisarii de la Protecţia Consumatorului se confruntă constant. Ultimul raport al instituţiei arată că siguranţa clienţilor nu este pe primul loc în preocupările comercianţilor. Astfel, în luna august, comisarii CJPC au verificat un număr de 16 operatori economici din care la 13 au constatat abateri de la legislaţia în vigoare, fiind aplicate 10 amenzi în valoare de 14.750 lei şi 7 avertismente. „Deficienţele constatate se referă în principal la comercializarea de produse având data durabilităţii minimale sau data limită de consum depăşită, nerespectarea condiţiilor de depozitare, expunere, prezentare şi comercializare a alimentelor, lipsa totală sau parţială a elementelor de identificare şi caracterizare, lipsa traducerii în limba română a elementelor de caracterizare-identificare, lipsa verificării metrologice la cântarele din dotare sau lipsa registrului unic de control”, susţin reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului.
Conducerea supermarketului Kaufland nu a dorit să ofere niciun punct de vedere cu privire la existenţa alimentelor expirate pe rafturile magazinelor până la închiderea ediţiei.
„Produsul respectiv voiam să-l dau copilului. Noroc că m-am uitat la termenul de valabilitate. Sunt alte persoane care nu sunt atente la acest aspect” - Ciprian L., reclamant
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau