Micii româneşti, la Parlamentul European
Dimensiune font:
Peste 100 de oficiali europeni au degustat preparatele tradiţionale în cadrul unui eveniment organizat de Ministerul Agriculturii.
Micii, brânzeturile, berea şi vinul românesc au fost prezentate Parlamentului European, unde peste 100 de reprezentanţi din ţările membre UE au participat, săptămâna aceasta, la o conferinţă referitoare la promovarea produselor cu tradiţie, urmată de o degustare de produse tradiţionale româneşti. „Am dorit să facem un eveniment în Parlamentul European în care să poată fi degustat micul românesc care a primit „undă vede” în 25 iunie pentru comercializarea pe piaţa europeană. Micii româneşti sunt foarte apreciaţi nu numai în Spania şi Italia, unde sunt comunităţi mari de români, ci şi în alte ţări europene şi, de aceea, cred că pot deveni un brand european, nu doar naţional”, a declarat pentru Agerpres, Daniel Botănoiu, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii.
Acesta a precizat că peste 100 de oficiali europeni au participat la masa tradiţională românească din Parlamentul European. Potrivit datelor furnizate de Federaţia Pro Agro, în România, se consumă anual între 20.000 şi 25.000 de tone de mici, ceea ce înseamnă că pe mesele românilor ajung în jur de 440 de milioane de mici.
România se află în prezent, în plin proces de reatestare a produselor tradiţionale, 110 de astfel de produse primind până la data de 24 august certificarea, iar alte 119 documentaţii au fost respinse pentru că nu îndeplineau condiţiile noii legislaţii din domeniu. Data limită până când mai pot fi atestate produsele tradiţionale, conform noii legislaţii, este 11 septembrie 2014.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau