Ministrul care îi vrea pe toţi antreprenori
Dimensiune font:
Programul „Start-Up Nation - România“ a fost gândit să aibă un impact real asupra oricărui cetăţean, nu doar asupra unor structuri asociative vizate deja de alte programe, a afirmat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Alexandru Petrescu.
„Sentimentul meu este că multe dintre programe nu au reuşit să treacă cu adevărat, să penetreze dincolo de proximitatea administraţiei ministerului, sau eventual câteva medii asociative, şi acolo doar la vârful lor, nici măcar spre beneficiul întregii piramide a unei asociaţii. «Start-Up Nation» a fost gândit să transceadă puţin peste aceste zone şi să aibă un impact real asupra omului de pe stradă. (...) E nevoie de ceva, de acel mic imbold care te face să spui: «Ştii ce? O să deschid o afacere, o să devin antreprenor». La unii, acel imbold apare la momentul potrivit, cu intensitatea potrivită, cu chemarea potrivită, la unii nu apare niciodată. (...) «Start-Up Nation» trebuie să-i ajute pe toţi, dar cel mai important este că insuflă o nouă abordare pentru ecosistemul de afaceri şi comercial al României“, a declarat ministrul.
Studiile la Autostradă, blocate de Curtea de Conturi
În opinia sa, noul program trebuie să se caracterizeze prin simplitate, pentru a fi cât mai accesibil tuturor celor interesaţi să înceapă o afacere. „Este vorba şi de a oferi opţiuni oamenilor. (...) Trebuie să fie simplu de evaluat, trebuie ca un potenţial aplicant să înţeleagă dintr-o privire dacă e ceva pentru el sau nu e pentru el, trebuie să fie simplu de a aplica, trebuie să fie simplu de transmis, simplu de asimilat, simplu de înfiinţat firma, simplu de crescut, condiţiile de conformare să fie simplu de înţeles, pentru că în momentul în care intrăm în complexităţi, am restrâns foarte mult arealul de interes al oamenilor, şi nu asta ne dorim. Ne dorim ca acest program să-i atingă pe toţi cei care, poate, nu au fost antreprenori niciodată, dar îşi doresc, pe toţi antreprenorii care doresc o a doua, o a treia, o a patra şansă“, a mai spus Alexandru Petrescu. Programul „Start-Up Nation — România“, care se va desfăşura pe o perioadă de patru ani, îşi propune finanţarea a aproximativ 10.000 de noi firme anual.
Prin acest program ar putea fi create peste 20.000 de locuri de muncă în fiecare an, în condiţiile în care pentru un grant de 100.000 de lei, IMM-urile au obligaţia de a angaja minim o persoană, iar pentru 200.000 de lei minim două persoane.
Bugetul pentru program este de 400 de milioane de euro, bani care vor proveni atât din bugetul de stat, cât şi din bugetul Uniunii Europene.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau