Noile salarii ale bugetarilor sunt gata să intre în vigoare. Primele majorări vin la 1 august
Dimensiune font:
Ordonanţa de urgenţă privind salariile bugetarilor a fost adoptată în şedinţa Guvernului din 8 iunie, iar acum a apărut şi în Monitorul Oficial. Pentru o parte dintre salariaţii de la stat va avea efecte de la 1 august, pentru alţii de la 1 ianuarie 2017.
Prin noul document, Executivul şi-a propus să înlăture inechităţile apărute în toate domeniile, în special în Sănătate şi Educaţie. Astfel că pentru unii vor apărea măriri însemnate ale salariilor, în timp ce pentru angajaţii cu lefuri mari nu se vor opera majorări. Conform ordonanţei, în sistemul medical sunt propuse salarii de bază cuprinse între 4.100 lei şi 5.105 lei pentru un medic primar şi un medic primar dentist, între 2.036 lei şi 2.535 lei pentru un farmacist, între 2.760 lei şi 3.437 lei pentru un asistent medical. O infirmieră va avea un salariu de bază între 1.365 lei şi 1.718 lei, iar un brancardier va avea între 1.360 lei şi 1.693 lei. Cuantumul acestor salarii diferă în funcţie de specializare, grad şi vechime şi este completat cu diferite sporuri. Acelaşi document arată că un profesor universitar pleacă de la un salariu de bază de 2.991 lei şi ajunge la 6.935 lei, iar un asistent universitar porneşte de la 2.095 lei şi se opreşte la 2.762 lei. Un rector va avea un salariu de bază între 7.662 lei şi 8.819 lei, iar un decan va avea între 6.474 lei şi 7.662 lei. Dacă personalul medical va primi toţi banii o dată, la 1 august, dascălii vor vedea creşterile salariale în două tranşe: prima în august şi a doua în ianuarie 2017. Pe acest fond, sindicatele din Educaţie au anunţat măsuri de protest şi chiar boicotarea Bac-ului.
VEZI IN ZIARUL EVENIMENTUL LOCURI DE MUNCA IN CONSTRUCII
VEZI- ANUNTURI IN ZIARUL EVENIMENTUL LOCURI DE MUNCA IN COMERT
VEZI TOATE ANUNTURILE DIN ZIZRUL EVENIMENTULZI- ANUNTURI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau