O nouă extragere în Loteria Bonurilor
Dimensiune font:
Extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise în perioada 1 - 30 septembrie 2016 este programată pentru duminică, 16 octombrie, la ora 19.30, iar fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, duminică, 16 octombrie, va fi organizată prima etapă, care va consta din extragerea bilelor care vor determina ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. Ulterior, după centralizare, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor 100 de bonuri câştigătoare.
Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 19.30 şi va transmisă, în direct, de toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Române. Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-urile MFP, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al CN „Loteria Română“ (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.
Comisia de supraveghere va fi formată din câte un reprezentant al MFP, al ANAF şi al CNLR. Bilele şi urnele vor fi verificate în prezenţa comisiei înainte de tragere.
Bani europeni pentru comunităţi smart
Potrivit sursei citate, cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF. Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii, precum şi numărul de ordine).
În cazul realizării celei de-a doua etape de selecţie, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. De asemenea, această extragere va fi realizată cu urnele CNLR şi va fi televizată, data organizării acesteia urmând să fie anunţată ulterior.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau