O nouă şedinţă cu euro la 4,52 lei
Dimensiune font:
În ciuda creşterii apetitului pentru risc, leul a rămas decuplat de la evoluţia pozitivă a altor monede de la marginea zonei euro, precum zlotul sau forintul.
Cursul euro a crescut de la 4,52 la 4,5220 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,5190 şi şi 4,5240 lei, după ce acum două zile a fost testat pragul de 4,53 lei. Cotaţiile de la ora 14:00 se situau la 4,52 – 4,523 lei.
Dolarul american a continuat să beneficieze de interesul investitorilor, care mizează pe o creştere a dobânzilor din SUA, la jumătatea acestei luni. Aceasta a adus o creşterea cursului de la 4,2892 la 4,2940 lei, cotaţiile din piaţa valutară fluctuând între 4,287 şi 4,303 lei.
Media monedei elveţiene, care stagna pe pieţele internaţionale la 1,064 – 1,066 franci/euro, a crescut de la 4,2483 la 4,492 lei.
Monedele din regiune aveau evoluţii diferite faţă de euro. Cea maghiară stagna la 307,3 – 308,4 forinţi. În schimb, cea poloneză continua să se aprecieze faţă de moneda unică, ea tranzacţionându-se între 4,277 şi 4,298 zloţi.
Chiar dacă inflaţia din zona euro a crescut în februarie, conform unui anunţ al Eurostat, la 2%, faţă de 1,8% în ianuarie, confirmând eforturile BCE de a regla economia din zona euro, moneda unică s-a depreciat la 1,0508 – 1,0552 dolari.
Aprecierea dolarului se datorează pe înmulţirea pariurilor privind creşterea, la jumătatea lunii, a dobânzii-cheie a Fed de la 0,50 – 0,75% la 0,75 – 1%.
Pe de altă parte, euro este afectat de perspectivele politice din zona euro, unde vor avea loc alegeri parlamentare sau prezindenţiale în Olanda, Franţa şi Germania, care ar putea aduce la putere populiştii sau euro-scepticii.
Analiza a fost transmisă de DOMUS M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau