Planuri pentru o economie circulară în regiune
Dimensiune font:
Instituţii publice, private şi mediul academic s-au întâlnit ieri, la Iaşi pentru a stabili cadrul în care se poate dezvolta economia circulară în zona Moldovei * discuţiile au vizat soluţiile cele mai potrivite pentru a adopta la nivel regional cel mai eficace set de acţiuni pentru îmbunătăţirea managementului deşeurilor
Regiunea de Nord-Est face paşi spre trecerea către economia circulară. Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a organizat, luni, o dezbatere despre „economia circulară şi designul sistemic“ în cadrul proiectului RETRACE, iniţiat de Politehnica din Torino şi finanţat în cadrul programului Europa Interreg.
Penurie de forţă de muncă sezonieră
„Acest proiect prezintă o metodologie inovativă privind tranziţia către economia circulară prin abordarea design-ului sistemic, un concept care presupune colaborarea dintre actorii publici, cei privaţi şi mediul academic în vederea generării de noi lanţuri valorice şi modele de afaceri bazate pe valorificarea integrală a resurselor şi produselor secundare. Totodată, acest proiect ne va permite să analizăm situaţia actuală, tendinţele şi modelele din domeniu, precum şi soluţiile cele mai potrivite pentru a adopta la nivel regional cel mai eficace set de acţiuni pentru îmbunătăţirea managementului deşeurilor, în contextul tranziţiei către o economie circulară“, au transmis reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.
Plan de acţiune european
Dezbaterea de la Iaşi vine în contextul în care modul de utilizare a resurselor este foarte important în noua perioadă de programare în cadrul POR 2014-2020. „În decembrie 2015, Comisia Europeană a prezentat un plan de acţiune privind managementul deşeurilor şi economia circulară ca parte a unui nou pachet legislativ ce vizează implementarea politicilor pentru eficienţa utilizării resurselor şi tranziţia către o economie circulară“, explică oficialii ADR Nord-Est.
Demersul Comisiei are la bază o realitate mai puţin roz: la nivel european o treime din deşeuri sunt încă depozitate şi mai puţin de jumătate sunt reciclate sau compostate. „Plecând de la premisa că îmbunătăţirea managementului deşeurilor ar putea genera efecte pozitive asupra mediului, climei, sănătăţii umane şi economiei, Comisia Europeană a înaintat 4 propuneri legislative care introduc noi ţinte în acest domeniu, privind reutilizarea, reciclarea şi depozitarea deşeurilor“, au mai punctat reprezentanţii ADR Nord-Est. Practic, până la 31 decembrie 2025, 65% din ambalajele puse pe piaţă vor fi pregătite pentru refolosire/reciclare. Targeturile minime de refolosire/reciclare sunt: 55% la plastic, 60% la lemn, 75% la fier, 75% la aluminiu, 75% la sticlă şi 75% la hârtie.
La începutul anului, Comisia Europeană a lansat un nou pachet de măsuri pentru o economie circulară. Astfel, în noul exerciţiu financiar Comisia va ajuta IMM-urile să beneficieze de oportunităţile de afaceri care decurg din utilizarea mai eficientă a resurselor, va asigura o finanţare în perioada 2016 - 2017 de peste 650 de milioane de euro pentru programul Orizont 2020 şi 5,5 miliarde de euro din fondurile structurale.
În cadrul proiectul RETRACE reuneşte parteneri publici şi privaţi din 5 ţări - Italia, Spania, Franţa, Slovenia şi România- şi constituie una dintre acţiunile de dezvoltare a politicilor regionale în sprijinul economiei circulare.
Topul oficial al celor mai puternice firme din Iaşi
„Planeta şi economia noastră nu pot supravieţui dacă vom continua cu această atitudine: «cumpără, produce, utilizează şi aruncă». Avem nevoie să păstrăm resursele preţioase şi să fructificăm pe deplin întreaga valoare economică a acestora. Economia circulară înseamnă reducerea deşeurilor şi protejarea mediului, dar şi o transformare profundă a modului în care funcţionează întreaga noastră economie. Regândind modul în care producem, lucrăm şi ne facem cumpărăturile, putem să generăm noi oportunităţi şi să creăm noi locuri de muncă“ - prim vice-preşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, responsabil de dezvoltarea durabilă
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau