Potenţialul domeniului agroalimentar în regiune
Dimensiune font:
Oficialii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est au organizat un atelier de lucru pentru a analiza priorităţile şi provocările existente în domeniul agroalimentar * la evenimentul derulat în două sesiuni au luat parte membri ai institutelor de cercetare, universităţilor din domeniul, dar şi reprezentanţi ai mediului de afaceri şi autorităţi publice
Factorii de decizie în domeniul agroalimentar au luat parte la un amplu atelier organizat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. „Seminarul a fost organizat sub forma unui atelier practic de lucru şi a avut două sesiuni. Prima sesiune a inclus prezentarea ADR Nord Est privind specializarea inteligentă a regiunii în domeniul agro alimentar precum şi prezentări ale unor reputaţi profesori din universităţi din Italia şi Finlanda. A doua sesiune a fost orientată către analiza priorităţilor şi provocărilor existente în Regiunea de Nord Est, în domeniul agroalimentar, în cadrul cărora cei peste 40 participanţi împărţiţi în 3 grupuri de lucru interactive s-au implicat activ în analiza priorităţilor tematice de specializare ale sectorului“, au transmis reprezentanţii ADR Nord-Est. Aceştia au punctat importanţa acestui sector în regiune.
„Cecuri de inovare“ pentru antreprenori
„Agricultura este principalul domeniu de activitate în Regiunea de Nord-Est. Având în vedere numărul mare de companii, din acest sector de activitate, care îşi desfăşoară activitatea în Regiunea de Nord-Est, agricultura devine un punct central pentru specializarea inteligentă. Regiunea poate dobândi un avantaj competitiv real prin identificarea unor nişe şi prin exploatarea potenţialului regional al acestora“, se arată în raportul ADR Nord-Est.
Planuri pentru o economie circulară
Astfel, la eveniment au luat parte reprezentanţi ai institutelor de cercetare, ai universităţilor din domeniu, mediului de afaceri, societăţii civile, dar şi oficiali ai autorităţilor publice. „În cadrul grupurilor de lucru interactive participanţii au fost încurajaţi să găsească o viziune comună, bazata pe situaţiile existente în teren, în scopul identificării unor oportunităţi de dezvoltare adaptate la contextul local, ce ar putea face subiectul unor iniţiative de proiecte concrete în acest domeniu“, au subliniat oficialii ADR Nord-Est.
Dilemele mediului de business în „era Trump“, discutate la Iaşi FOTO
Acest exerciţiu contribuie la pregătirea portofoliului de proiecte care să valorifice potenţialul regiunii, documentaţii ce vor fi depuse pe axa 1- Transfer Tehnologic a Programului Operaţional Regional 2014- 2020. Ideile de proiecte discutate au vizat dezvoltarea de noi produse legate de genetica plantelor şi creşterea valorii nutriţionale, de noi procedee de recoltare în contextul economiei circulare, noi modele de afaceri în agricultură în ceea ce priveşte trasabilitatea produselor şi conectarea producătorilor la piaţă.
Schiţe de proiecte
În cele două sesiuni s-au prezentat şi câteva idei de proiecte ce ar putea beneficia de finanţare europeană. Unul dintre acestea vizează „Utilizarea resturilor de mere ca sursă pentru obţinerea de antioxidanţi şi fibre solubile“, valoarea pe partea de cercetare fiind de jumătate de milion de euro, iar pe partea de dezvoltare industrială depăşind 3 milioane de euro. Un alt proiect ce poate fi depus spre finanţare este cel legat de „Digitalizarea – platforma digitală pentru mărcile de produse organice“.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau