Preferinţele turiştilor care se cazează în Iaşi
Dimensiune font:
Prima lună a verii a adus o creştere cu aproape o treime a numărului sosirilor din unităţile de cazare * totodată, în prima jumătate de an s-a consemnat o majorare cu peste 22% a numărului de vizitatori în capitala Moldovei
Numărul turiştilor care s-au cazat în unităţile de primire, în prima jumătate de an, a depăşit 106.140 de persoane, în creştere cu 21% faţă de prima parte a anului trecut. Potrivit statisticienilor ieşeni, cei mai mulţi vizitatori au fost români, aproape 84%, în timp ce turişti străini au fost în procent de 16%.
„Pe tipuri de structuri de primire turistică, sosirile în hoteluri deţin 81,5% din totalul sosirilor, iar pe categorii de clasificare a structurilor de primire turistică, categoria «3 stele» deţine 46,8% din total sosiri“, reiese din datele Direcţiei Judeţene de Statistică Iaşi.
Pe de altă parte, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în prima jumătate de an au ajuns la 198.779, în creştere cu 11,8% faţă de perioada similară a anului trecut. Practic, durata medie a şederii a fost de 1,87 zile - 1,83 zile pentru turiştii români şi 2,12 zile pentru cei străini.
Vacanţe de iarnă cu 50% mai ieftine
Totodată, prima lună din vara lui 2015 a adus la Iaşi peste 23.000 de persoane care s-au cazat în unităţile de primire din judeţ. Înregistrările sunt în creştere cu 33,6% faţă de cele din iunie 2014. Interesant este că această lună aduce, procentual, şi mai mulţi turişti străini.
„Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna iunie 2015, 81,0% din numărul total de sosiri, respectiv 18.681 persoane, în timp ce turiştii străini au reprezentat 19%- spre deosebire de 16,6% în luna iunie 2014. Turiştii străini provin în proporţie de 77,6% din ţări situate în Europa“, arată datele DJS.
Şi înnoptările în structurile de primire turistică au înregistrat o creştere importantă. Astfel, au fost raportate aproape 42.600 de înnoptări, în creştere cu 22,5% faţă de luna iunie a anului trecut. Durata medie a cazării în structurile de primire turistică fiind de 1,85 zile. O creştere importantă s-a raportat şi la utilizarea locurilor de cazare.
Practic, în prima lună de vară a acestui an, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a ajuns la 36,1%. „Pe tipuri de structuri de primire turistică, cei mai ridicaţi indici de utilizare netă a locurilor de cazare în luna iunie 2015 s-au înregistrat la hoteluri (42,8%) şi vile turistice (25,2%)“, reiese din datele DJS.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau