Producătorii de tomate din județul Olt au început să recolteze și vând produsele la preţuri între 25 lei şi 32 de lei pe kilogram

00000   48644-10259338-5437

Dimensiune font:

| 03-04-2024 20:24

Câteva zeci de producători de tomate din judeţul Olt au început să recolteze şi vând tomatele la preţuri între 25 lei şi 32 de lei pe kilogram la plecarea din fermă către comercianţi, potrivit preşedintelui Sindicatului Producătorilor Agricoli (SPA) Olt, Ion Păunel, pentru Agerpres.


Preşedintele SPA Olt a explicat miercuri câteva din motivele pentru care tomatele româneşti au în prezent, în pieţe, preţuri de peste 40 de lei pe kilogram şi a punctat că treptat, până în luna mai, odată cu creşterea numărului de producători şi a cantităţilor livrate, preţul ar putea scădea la circa 20 de lei pe kilogram.

În această perioadă au recoltat numai „pionierii”, „adevăraţii profesionişti” care au experienţă şi au investit timp de mai mulţi ani pentru aducerea unor tehnologii noi, pentru sisteme de încălzire mai eficiente.

„Au început să recolteze tomatele în această perioadă puţini producători, chiar foarte puţini, vorbim de aşa numiţii ‘pionieri’ care au şi experienţa necesară, de peste 7-8 ani. Ei sunt cei care de fiecare dată au riscat, cei care au dezvoltat şi puterea calorică, pot să spun că sunt adevăraţii profesionişti, vorbim de tomate în solarii, nu în sere. Ei au investit în sisteme de încălzire, în tehnologie care să le permită să recolteze la finalul lunii martie. Au avut un consum foarte mare de combustibil şi au muncit permanent de la finalul lunii decembrie, de când au plantat. De aceea şi preţul primelor tomate este mai mare.Vorbim şi de un număr foarte mic de producători care recoltează în prezent. Dacă în perioada 15 – 20 martie, când au fost recoltate primele tomate, vorbeam de câţiva producători în toată ţara, primii fiind cei din sudul judeţului Olt, acum, să zicem că ne ducem cam la 20 – 30 de producători”, a spus Ion Păunel.

El a menţionat că de la fermă un kilogram de tomate este achiziţionat cu preţuri între 25 lei şi 32 lei şi le-a transmis comercianţilor rugămintea de a pune adaosuri mai mici.


„Preţul tomatelor din piaţă indică un adaos de 50% – 60% fată de preţul de achiziţie, de cel cu care pleacă de la producător. Avem nevoie de revânzători, de comercianţi, dar îi rugăm să aibă şi ei adaosuri mai mici, mai lumeşti, să le spunem aşa. Pentru că acum noi găsim tomatele româneşti în pieţe cu preţuri între 40 şi 60 lei pe kilogram, în funcţie de calitate, dar ele pleacă de la producător cu preţuri între 25 şi 32 de lei pe kilogram”, a precizat Păunel.

Liderul organizaţiei de fermieri a punctat că la începutul lunii mai, de Paşte, numărul producătorilor care vor recolta va ajunge la câteva mii, motiv pentru care şi tomatele vor avea preţuri între 10 lei şi 20 lei pentru un kilogram.

„În două săptămâni cred că vor ajunge să recolteze circa 500 – 600 de producători şi până la începutul lui mai, cam toţi care au avut sisteme de încălzire, cel puţin 1.500 – 2.000 de fermieri numai din judeţul Olt. Se pare că anul acesta fermierii mizează pe o producţie mai mare şi speră să obţină câştigul din vânzarea unei cantităţi mai mari. Eu cred că de Paşte, la fermieri preţul pentru un kilogram de tomate va fi între 8 lei şi 14 lei iar în piaţă va fi între 10 lei şi 20 de lei. E însă numai o estimare, o previziune”, a menţionat Ion Păunel.


Mulţi dintre producătorii de tomate în spaţii protejate din judeţul Olt au beneficiat în anii anteriori de ajutor de minimis prin programul „Tomata” şi au început să se înscrie pentru sprijinul de 1.500 de euro ce se va acorda anul acesta, printr-o schemă de ajutor de stat pentru compensarea pierderilor în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Până miercuri, în judeţul Olt erau depuse peste 2.300 de solicitări pentru sprijinul prin schema menţionată acordat producătorilor de tomate în spaţii protejate, a precizat, pentru Agepres directorul adjunct al Direcţiei Agricole Judeţene Olt, Mihaela Luminiţa Mareş.

„Producătorii de tomate au depus peste 2.300 de solicitări, avem şi echipe în teren, atât pentru verificări ale suprafeţelor şi culturii, împreună cu APIA, cât şi pentru preluarea dosarelor, astfel încât să venim în sprjinul fermierilor, să nu mai fie ei nevoiţi să vină cu dosarele, să aştepte, să facă drum de zeci de kilometri”, a spus Mihaela Luminiţa Mareş.

Pentru această schemă de ajutor, producătorii de tomate pot depune cererile până la data de 10 mai. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Programul magazinelor de Paște. Unde puteți face ultimele cumpărături?
04/05/2024 10:58

 Programul magazinelor de Paste. Iată unde puteti face ultimele cumpărături. Dacă nu ati apucat să vă faceti toate cumpărăturile de care aveti nevoie inainte de Paste, trebuie să stiti, magazinel ...

Rezervele BNR au scăzut la 69,7 miliarde euro
03/05/2024 07:18

  Redeschiderea pietei pentru o singură sedintă, după ziua de 1 mai si inainte de minivacanta de Paste, nu a adus schimbări semnificative ale cursului euro, chiar dacă au crescut iesirile de capital ...

Scandal la Luduș după închiderea Fabricii Leoni. 200 de oameni au ieșit în stradă
02/05/2024 16:30

Aproximativ 200 de angajaţi ai Fabricii LEONI din Luduş au protestat, joi, după decizia de inchidere a punctului de lucru, solicitand să li se respecte drepturile sociale. Fondatorul grupului de iniţiativ ...

 Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deșeuri municipale Fălticeni, județul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare” IDTDMF
02/05/2024 09:10

  Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deseuri municipale Fălticeni, judetul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare”& ...

BIZZ Accelerator, cel mai amplu proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
02/05/2024 07:13

Într-un context economic in care antreprenoriatul romanesc cunoaste o expansiune rapidă, dar adesea haotică, Stefan Mandachi, impreună cu economistul Iancu Guda, lansează BIZZ Accelerator, un program ...

Peste 5.300 antreprenori din regiunea Moldovei au renunțat la afaceri!
01/05/2024 13:22

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) care au iesit din sistemul economic, in primele trei luni din an, au ajuns, in regiunea de Nord-Est, la 5.391, cu aproape 20 la sut ...

Trenuri suplimentare de 1 Mai și Paște
30/04/2024 14:30

CFR Călători va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin ...

S-a ieftinit mălaiul
30/04/2024 13:47

Preţurile produselor agricole au scăzut cu 18,69% in luna februarie 2024, comparativ cu luna februarie 2023, potrivit Buletinului statistic de preţuri al Institutului Naţionale de Statistică, in care se me ...

CNAIR a desemnat câștigătorul contractului necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău
30/04/2024 13:36

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat, marţi, caştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău, respect ...

Datoriile bugetului general iau amploare!
29/04/2024 12:28

Arieratele bugetului general consolidate au crescut cu 21,8%, in martie 2024, comparativ cu luna precedentă, la 389,9 milioane de lei, de la 320,1 milioane de lei in februarie, conform datelor publicate pe sit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei