Religia şi sănătatea, surse de venit pentru un constructor ieşean
Dimensiune font:
Aproape cinci milioane de lei a încasat anul trecut o cunoscută companie de construcţii din judeţ din contractele semnate cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi două dintre cele mai importante unităţi medicale din Iaşi. Valoarea contractului de consolidare a Catedralei Mitropolitane s-a ridicat la 1,5 milioane de lei.
Una dintre cele mai cunoscute firme de construcţii din judeţ a identificat modalitatea ideală de a supravieţui crizei din domeniu. În condiţiile în care alte companii de profil sunt răpuse de dificultăţile economice, compania patronată de omul de afaceri Alexandru Marian, Construcţii Unu SA a identificat secretul succesului. Trei contracte consistente, de reabilitare a trei imobile importante din municipiu au asigurat veniturile companiei ieşene pentru anul trecut, ajutând-o să se menţină în topul celor mai importanţi constructori.
Astfel, pe data de 6 noiembrie anul trecut compania a semnat un contract de execuţie de lucrări râvnit de multe dintre companiile ieşene. Pentru suma de 1,5 milioane de lei Construcţii Unu a primit contractul de reabilitare a Catedralei Mitropolitane. „Executantul se obligă să execute lucrările în valoare de 1.500.000 de lei a căror finanţare este asigurată din fondurile primite de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în baza contractului de finanţare încheiat cu Consiliul Judeţean Iaşi (...) la obiectiv Consolidarea şi conservarea Catedralei Mitropolitane Iaşi. Preţul contractului este de 1.209.677 de lei fără TVA la care se adaugă TVA în valoare de 290.322 lei”, se arată în contractul de execuţie semnat între MMB şi Construcţii Unu. În cadrul aceluiaşi contract este specificat şi termenul de finalizare a lucrărilor, anume data de 31 mai, anul acesta, dar şi termenul de garanţie al consolidărilor, acesta fiind de trei ani.
Reparaţii capitale la două spitale importante
Cel de-al doilea contract de proporţii semnat de cei de la Construcţii Unu SA a fost cu Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”, pentru „reparaţii capitale, accese şi sistematizare pe verticală”. Acesta a fost parafat pe data de 13 noiembrie anul trecut şi a adus în conturile companiei ieşene nu mai puţin de 1,14 milioane de lei, la care s-a adăugat TVA în cuantum de 285.836 de lei. De altfel, acesta nu este primul contract pe care cei de la Construcţii Unu l-au semnat cu spitalul „Parhon”. În anul 1997 la DSP Iaşi a fost organizată o licitaţie pentru consolidarea clădirii în care funcţionează spitalul, imobil de şase etaje, inaugurat în anul 1943. Contractul a fost câştigat tot de firma ieşeanului Alexandru Marian, valoarea acestuia fiind de 300.000 de lei. După ani de amânări a termenului de execuţie, suma finală s-a ridicat la nu mai puţin de 12 milioane de lei!
Tot o unitate medicală a fost un alt important furnizor de venituri pentru compania de construcţii. Tot anul trecut, în luna februarie, Construcţii Unu SA a semnat un contract de execuţie de lucrări cu Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu”. Valoarea acestuia a fost de nu mai puţin de 2.394.911 lei, la care s-a adăugat TVA în sumă de 574.778 de lei pentru „consolidarea structurii de rezistenţă subsol”.
Pentru anul trecut compania ieşeană Construcţii Unu a raportat la Ministerul Finanţelor venituri în sumă de 16.748.705 lei şi un profit de doar 54.003 lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau