România, în topul destinaţiilor de vacanţă
Dimensiune font:
Accesibilitatea şi peisajele inedite au constituit punctele forte ale ţării noastre.
Unul dintre cele mai cunoscute ghiduri turistice din lume, Lonely Planet, plasează România în topul celor mai bune destinaţii de vacanţă pentru 2015, prin prisma raportului ofertă turistică - preţ, informează miercuri Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism. „Este o premieră pentru ţara noastră. După zece ani, de când Lonely Planet realizează topurile anuale Best in Travel, România este inclusă în celebrele clasamente printre cele mai rentabile destinaţii ale anului 2015. Acest lucru reprezintă încă o dovadă a faptului că România devine din ce în ce mai vizibilă pe harta turismului mondial şi confirmă tendinţele anticipate de specialişti. România are potenţial, iar prin instrumente create să vină în sprijinul turismului sunt convins că putem performa şi urca în topul destinaţiilor”, a declarat Florin Jianu, ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, citat de Agerpres.
În topul realizat de cei de la Lonely Planet, România ocupă locul al nouălea, fiind depăşită de Tunisia, Africa de Sud, Shanghai, Samoa, Bali, Uruguay, Portugalia, Taiwan. Naţiunile din Estul Europei apar frecvent în listele celor mai bune destinaţii accesibile din punct de vedere financiar, dar cazul României este unul 100% garantat. „Acum este conectată solid cu restul Europei prin linii aeriene low-cost, iar condiţiile de cazare sunt comparabile, la toate categoriile de preţ, cu cele din destinaţiile mai cunoscute ale regiunii. Bucureştiul este un exemplu în acest sens, unde hotelurile primesc mai ales călători de business, astfel încât sezonul de vacanţe este, în mod neobişnuit, un extra-sezon turistic. Mai departe de aici, există cazări la case, accesibile, în sate medievale, castele spectaculoase şi Delta Dunării, unică, cel mai bine de explorat cu bacuri ieftine, chiar dacă încete”, scriu autorii Lonely Planet despre România.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau