Schimbări pe piaţa de curierat rapid
Dimensiune font:
Companiile Cargus International şi Urgent Curier, deţinute de fondul de investiţii Abris Capital Partners, fuzionează şi formează astfel al doilea jucător pe piaţa serviciilor de curierat, cu afaceri cumulate de 231,6 milioane de lei în 2013, după FAN Courier.
Procesul de fuziune prin preluarea prin absorbţie a Urgent Curier de către Cargus a fost aprobat de acţionarii Cargus International la începutul lunii octombrie, conform Mediafax. În luna iunie, fondul de investiţii Abris Capital Partners a cumpărat integral Urgent Curier, operator poştal cu afaceri de 115,95 milioane de lei în 2013, şi a anunţat că va fi preluată de Cargus Internaţional, companie controlată de acelaşi fond de investiţii din 2012. Anterior tranzacţiei, Urgent Curier era controlată de soţii Corina şi Sebastian Bălăşescu.
„Abris Capital Partners anunţă achiziţia Urgent Curier, una dintre primele trei companii de curierat intern din România. Tranzacţia vine la 20 de luni după ce Abris Capital Partners a investit în piaţa de curierat din România, prin cumpărarea Cargus, în octombrie 2012. Achiziţia va fi urmată de fuziunea celor două entităţi, ca parteneri egali”, anunţa Urgent Curier la 9 iunie. Valoarea tranzacţiei nu a fost dată publicităţii.
Urgent Curier şi-a început activitatea în urmă cu 10 ani şi a înregistrat în 2013 afaceri de 115,95 milioane de lei, cu 28% mai mult faţă de anul precedent, în timp ce profitul net a scăzut cu 2,7%, la 10,2 milioane de lei.
În urma fuziunii va rezulta o companie cu o flotă de peste 1.800 vehicule de curierat, o echipă de 1.800 de curieri şi o reţea logistică cu 142 de depozite, se preciza în comunicatul Urgent Curier.
Anul trecut, afacerile Cargus International au crescut cu 20%, la 115,68 milioane de lei, în timp ce profitul net a coborât cu 1%, la 6,53 milioane de lei.
La nivelul anului 2013, principalii jucători pe piaţa serviciilor de curierat au fost FAN Courier - 280,5 milioane de lei, DHL România - 220,42 milioane de lei, TNT România - 164,41 milioane de lei şi UPS România - 119,87 milioane de lei.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau